Confidenţialitate


Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)


Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Când un medic pronunță pentru prima dată cuvântul Alzheimer, în cameră nu este doar pacientul. Pot fi și soțul sau soția care își reorganizează dintr-o dată toată rutina zilei, pot fi copiii care încep să își sune părintele de două ori pe zi doar ca să se asigure că a mâncat, sau chiar toată familia care, practic peste noapte, capătă un rol nou, pentru care nimeni nu o pregătise. Diagnosticul rămâne, din punct de vedere medical, al unei singure persoane, dar consecințele acestuia se răsfrâng aproape imediat asupra tuturor celor din jur.

Ceea ce face boala Alzheimer diferită de multe alte diagnostice cronice este chiar acest amestec de pierdere treptată și prezență continuă. Persoana e acolo, recunoaște uneori chipuri și amintiri vechi, dar în alte momente pare complet străină de propria poveste. Familia trăiește devenirea despărțiriicu mult înainte de evenimentul propriu-zis, iar acest tip de durere, greu de explicat celor din afară, este una dintre cele mai puțin discutate fațete ale bolii.

Primele semnale, uitarea repetată a unor conversații recente, rătăcirea unor obiecte, dificultatea de a urmări o rețetă cunoscută de ani de zile, sunt de multe ori tratate acasă drept simple scăpări, specifice vârstei. Pe măsură ce boala avansează însă, aceleași episoade capătă o altă greutate: aragazul lăsat aprins, o plimbare din care persoana nu mai știe drumul înapoi, o conversație telefonică sărăcită din punct de vedere al limbajului și reacțiilor.

Aici apare, de regulă, primul conflict intern al unei familii: cât de mult supraveghem, fără să transformăm casa într-un spațiu de control permanent, și cât de multă autonomie mai lăsăm, atât timp cât siguranța persoanei nu este pusă în pericol. Nu există un răspuns universal, iar acest echilibru se recalibrează constant, pe măsură ce boala evoluează, ceea ce presupune un efort de adaptare permanent din partea celor apropiați.

„Diagnosticul de boală Alzheimer nu este doar o informație medicală, este momentul în care o familie întreagă are nevoie de un plan. De aceea insistăm, încă din prima consultație, ca discuția să treacă dincolo de starea medicală a pacientului și să acopere tot ce înseamnă viața  de zi cu zi: cu cine locuiește, cine îl poate ajuta, ce riscuri practice trebuie gestionate acasă. Diagnosticul pus în fazele inițiale dă familiei exact ceea ce îi lipsește cel mai mult în astfel de momente, adică timp să se organizeze medical, emoțional și practic deopotrivă“, explică dr. Mioara Avasilichioaei, medic în cadrul Clinicii Neuroaxis, parte a rețelei de Sănătate Regina Maria.

Comunicarea cu o persoană afectată de Alzheimer are propriile ei reguli, care contrazic adesea instinctul natural al unui aparținător. Corectarea permanentă a greșelilor, insistența pe „dar nu îți amintești” sau explicațiile lungi și detaliate pot crește frustrarea și agitația, în loc să clarifice lucrurile. Frazele scurte, un ton calm, repetarea răbdătoare a acelorași informații și evitarea contrazicerii directe atunci când persoana povestește ceva inexact ajută, de cele mai multe ori, mult mai mult decât corectitudinea faptelor.

Semnele de epuizare pe care aparținătorii le ignoră cel mai des

Grija constantă pentru o persoană cu Alzheimer se instalează rareori dintr-o dată. De regulă crește treptat, o vizită în plus, un telefon în plus, o noapte nedormită în plus, până când devine parte din rutina zilnică a întregii familii. Exact acest caracter progresiv face ca semnele de epuizare ale unui aparținător să treacă adesea neobservate, inclusiv de propria persoană.

Iritabilitate față de persoane care, în mod normal, nu ar deranja. Un ton mai tăios cu partenerul de viață sau cu proprii copii, fără un motiv clar, poate fi un prim semn că resursele emoționale sunt pe terminate.

Somn tulburat, chiar și în nopțile în care persoana îngrijită doarme bine. Vigilența devine un obicei greu de oprit, iar mintea rămâne „de gardă” mult după ce pericolul imediat a trecut.

Izolare treptată de prieteni și activități care înainte aduceau bucurie. Anularea repetată a ieșirilor, sub pretextul lipsei de timp, ascunde deseori o epuizare mai profundă decât recunoaște, la prima vedere, persoana în cauză.

Vinovăție legată de orice moment de respiro. Ideea că o pauză, o vacanță scurtă sau o oră petrecută doar pentru sine ar fi un act de egoism este una dintre cele mai frecvente și mai nocive convingeri întâlnite la aparținători.

„Le spun mereu familiilor pe care le întâlnesc că grija pentru propria sănătate mintală nu este un moft, ci o condiție ca ei să poată oferi, de fapt, o îngrijire de calitate pe termen lung. Un aparținător epuizat, care nu doarme, care nu mai are pe cine să sune atunci când are o zi grea, ajunge, la un moment dat, incapabil să mai susțină pe altcineva. Discuția cu un specialist, participarea la un grup de suport sau, pur și simplu, acceptarea ajutorului oferit de restul familiei nu sunt semne de slăbiciune, ci decizii responsabile“, spune dr. Cătălina Hogea, medic psihiatru în cadrul Clinicii Neuroaxis.

Nicio familie nu trece prin această experiență exact la fel ca alta, iar rețetele universale sunt, de cele mai multe ori, inutile. Există însă un fir comun în poveștile aparținătorilor care reușesc să reziste pe termen lung: acceptarea faptului că boala nu se gestionează izolat, ci împreună, cu ajutor medical de specialitate, cu sprijin din partea celorlalți membri ai familiei și cu permisiunea, greu de acordat uneori, de a cere ajutor înainte ca oboseala să devină copleșitoare.

 

 


Ultimele stiri
Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de copii și un adult au…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează