Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25 de milioane de lei | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Dinca
Fostul director comercial al Oil Terminal, Gabriel Daraban, alături de fostul șef al Vămii Constanța, vameși și angajați ai CEC Bank sunt audiați pentru fraude cu petrol, obținere de credite false, evaziune fiscală. Gabriel Daraban este fratele lui Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie – cel care a plătit zborul spre insula Mykonos pentru magistrați și politicieni social-democrați. Anchetatorii DIICOT fac percheziții la 50 de adrese din București, Constanța și alte patru județe.
Descinderile au avut loc la primele ore ale dimineții la București și în județe Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov. Ancheta privește infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, deturnare a licitațiilor publice și abuz în serviciu, unele dintre acestea în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave.
La Constanța, perchezițiile au avut loc la sediul din port al Companiei Oil Terminal, singurul operator de produse petroliere al statului. Cel vizat ar fi, printre alți suspecți din companie, directorul comercial, Gabriel Daraban. El își anunțase, ieri, demisia din funcție, fiind cercetat și într-o altă cauză privind prestarea, printr-o firmă pe care o administrează, a unor servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO.
Percheziții și la Vama Constanța
Descinderi au avut loc și la Vama Port Constanța, de unde anchetatorii au ridicat o mulțime de documente. 11 vameși, care erau de serviciu, au fost ridicați pentru audieri. Aici, persoana vizată ar fi fostul șef al Vămii port Constanța. Alte persoane cercetate ar fi un șef al administrației financiare din Bacău și mai multi funcționari de la CEC Bank.
Gruparea infracțională s-ar fi constituit în jurul a două firme, una elvețiană, cealaltă din Malta, care în perioada 2023-2025 ar fi pus în funcțiune un mecanism complex de contrabandă cu petrol importat fraudulos cu ajutorul Vămii Constanța. Prin acest mecanism ar fi fost amânată nelegal încasarea unor obligații fiscale în valoare de 240 milioane de lei, reprezentând accize și TVA.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la peste 25.000.000 lei, potrivit DIICOT.





