Risipa alimentară

Mai e puțin și se termină postul, urmează un nou sezon de nunți și alte festivități de familie la care participă grupuri mari de oameni.

Poate nu știați, ori poate nu vă vine să credeți, genul acesta de activitate e un generator fantastic de risipă alimentară, și o să vă explic în ce fel, în minutele care urmează. De ce trebuie să vorbesc din nou despre risipă alimentară?

Poate pentru că deși suntem un popor care cheltuie în medie sub 120 de euro/persoană/lună pentru mâncare, adică foarte puțin raportat la nivelul Europei, dar foarte mult raportat la venitul mediu, cifrele care înregistrează evoluția risipei alimentare în România sunt în creștere.

Dintr-un motiv care-mi scapă, dar pe care antropologii, sociologii și psihologii ar putea să-l definească și să-l explice, ne cam place să dăm pe dinafară, să mimăm bunăstarea sau să o afișăm, aruncându-ne adeseori în accente de opulență mai mult sau mai puțin justificată de dimensiunea depozitului bancar ori de cea a saltelei proprii. Fală goală, traistă ușoară, cum spuneau străbunii, care, culmea, ne-au lăsat moștenire inclusiv această înclinație către risipă de ochii lumii. Că e o diferență între risipă și ospitalitate, asta-i clar.

Că puțini dintre noi pot face această diferență, asta-i la fel de clar. Să luăm de exemplu cazul nunților, evenimente la care refuz să gătesc mai ales pentru că nu pot negocia cu mine însumi dorința celui care plătește de a pune pe masă nu neapărat tot ce are mai bun ci tot ce are mai mult.

Am studiat fenomenul îndeaproape și am constatat că jumătate din mâncarea gătită pentru o nuntă ajunge la gunoi.

Ca să vă faceți o idee, pentru o nuntă de 100 de persoane se pun azi pe masă în mod obișnuit aproape 120 de kilograme de mâncare pentru care se folosesc aproape 200 de kilograme de materie primă. De aici ajung la gunoi 50-60 de kilograme de mâncare adunată de pe mese, pentru simplul fapt că mesenii nu mai au unde să o pună. Și acum vă întreb, e asta ospitalitate, sau e risipă? Cum facem să reducem fenomenul și să economisim practic o treime spre jumătate din bugetul alocat pentru mâncarea unui astfel de eveniment?

Acum un an am făcut un experiment menit să demonstreze că poți face o nuntă în termenii tradiționali, adică cu mâncare pe săturate, folosind doar o fracție din cantitatea de ingrediente folosite în mod normal. Am lucrat la asta cu unul dintre clienții mei, locație de evenimente deschisă către îmbunătățirea serviciului din mai multe perspective.

A fost un pariu pe care l-am câștigat cu ceva efort, dar fără îndoieli. Am propus câteva meniuri noi și i-am chemat pe cei care închiriaseră deja spațiul pentru evenimente pentru următorul an. I-am așezat la masă și le-am oferit spre degustare noile meniuri în cantitățile calculate după nevoile reale ale unei persoane.

Să vezi surpriză: deși cantitatea de mâncare din meniu se apropia de jumătate din cantitatea tradițională, nici unul dintre cei prezenți, și vorbesc de câteva zeci de oaspeți aflați acolo în câteva seri la rând pentru teste, nu a putut să mănânce toată mâncarea, de la un capăt la celălalt al meniului, singura reclamație fiind că e puțin cam mult pentru un singur om.

Cu alte cuvinte, dacă servești o mâncare cu mai mult gust și într-un ritm corect, oaspeții pot să aibă mereu mâncare pe masă, nu rămân nemâncați, ba dimpotrivă, ajung la senzația de sațietate într-un interval de timp decent și mai apoi pot să se bucure de atmosferă, dans, vin sau orice altceva mai presupune o petrecere de felul acesta.

Eu unul nu mai pot să văd o nuntă cu aperitivul rece așteptând pe masă de cel puțin o oră, și care-i compus de cele mai multe ori din 9-11 articole diferite, de la carne, icre, legume, sosuri, patiserie până la aspic, ouă, și lactate, într-un talmeș-balmeș din care organismul uman nu are cum să iasă basma curată, mai ales dacă urmează să înglobeze în orele imediat următoare pește, friptură, încă un sos sau două, alte două garnituri, poate și sarmale, niște dulciuri puse mereu pe masă, fructe, tortul mirilor, vin de toate culorile, tărie, bere și răcoritoare. Nu judec pe nimeni, dar prefer să nu particip. Mulțumesc frumos!

O altă metodă bună de a reduce risipa alimentară la sărbătorile familiei e planificarea. Asta înseamnă să știi câte feluri de mâncare vrei să faci, să știi ce ingrediente trebuie să cumperi pentru ele și-n ce cantitate, să știi ce faci cu ingredientele care rămân în urma prelucrării preliminare (de exemplu, dacă ai cartofi din care vrei să faci piure, poate te-ai bucura să știi că din cojile curățate poți obține niște gustări plăcute dacă le presari cu sare și rozmarin, le stropești cu ulei și le coci câteva minute la temperatură mare) și să știi cum să păstrezi și să refolosești a doua zi tot ce rămâne.

Acest lucru presupune și să pui pe masă mâncarea într-o manieră îngrijită, dar și practică, adică să aduci mâncarea la masă într-o ordine și în cantități care să te asigure că nu va trebui să strângi resturi din farfurii. Nu trebuie să faci o școală de bucătari pentru asta, nu-i nevoie să faci un calcul al caloriilor. Un pix, o foaie de hârtie și câteva caserole din sticlă cu capac ermetic rezolvă de obicei situațiile de felul acesta.