Confidenţialitate

Retrospectiva anului 2021 • În decembrie, a sporit amenințarea Omicron, România a primit primii bani din PNRR, iar mai multe vedete ale sportului și-au anunțat retragerea | PODCAST

La început de decembrie, autoritățile de la București repatriau pe calea aerului români blocați în Africa de Sud, țară supusă izolării după ce a anunțat descoperirea noii tulpini de SARS-CoV-2. Teste ulterioare confirmau că unii dintre pasageri erau infectați cu Omicron, fiind carantinați la domiciliu.

Conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii atrăgea atenția că interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea noii variante a coronavirusului, fiind o grea povară asupra vieţilor şi mijloacelor de subzistenţă. În plus, ţările sunt descurajate să semnaleze şi să facă schimb de date epidemiologice şi de secvenţiere. ”Răspunsul la nivel mondial trebuie să fie calm, coordonat şi coerent”, a spus șeful OMS, Tedros Ghebreyesus, care continuă să critice faptul că statele sărace nu au acces la vaccinuri.

Dacă la început de decembrie România adopta câteva relaxări pentru perioada sărbătorilor, abia pe final de lună autoritățile se pregăteau pentru valul al 5-lea. Conducerea Institutului Național de Sănătate Publică nu exclude scenariul unui vârf de 25.000 de cazuri zilnice în ianuarie 2022.

Anterior, mai multe țări europene au înăsprit restricțiile de teama variantei Omicron, dominantă în unele zone de pe glob.

Decembrie consemna, de altfel, un record de infectări cu coronavirus la nivel mondial. Într-o singură zi (27 decembrie), aproape 1,5 milioane de persoane erau testate pozitiv, potrivit Universității Johns Hopkins. Epidemilogii observau că, în zonele cu transmitere comunitară, numărul infecțiilor cu Omicron se dublează pe glob în decurs de cel mult 3 zile.

Totodată, șeful OMS îndemna populația să renunțe la petrecerile de sărbători pentru a limita răspândirea variantei Omicron: “Mai bine un eveniment anulat, decât o viață anulată”, a punctat Tedros Ghebreyesus.

Administrația americană a Medicamentului aproba pastila antivirală împotriva Covid produsă ee Pfizer, devenind primul tratament ce poate fi administrat la domiciliu.

În tot acest timp, Agenția europeană a Medicamentului autoriza al cincilea vaccin anti-Covid, cel produs de compania americană Novavax, care a demonstrat o eficiență de 90% în studii.

Comisia Europeană stabilea ca certificatul sanitar să fie valabil doar 9 luni după vaccinarea cu a doua doză, în cazul călătoriilor dintr-o țară în alta. Doza booster prelungește valabilitatea documentului. Măsura va intra în vigoare de la 1 februarie 2022.

În România, unde numărul cazurilor zilnice de coronavirus a revenit peste pragul de o mie, sunt în impas dezbaterile pe marginea proiectului prin care certificatul sanitar la locul de muncă ar urma să devină obligatoriu, așa cum se întâmplă în alte state.

Toate persoanele care vin din afara Uniunii Europene trebuie să prezinte la frontieră rezultatul negativ al unui test PCR, obţinut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Suplimentar, cei nevaccinați trebuie să stea în carantină 10 zile. De asemenea, persoanele care se întorc din state ale blocului comunitar trebuie să prezinte certificatul sanitar sau, dacă nu au acest document, un test PCR cu rezultat negativ. CNSU a introdus mai multe excepții de la regula carantinării. Lista include copii, studenți, diplomați, sportivi, artiști și persoane aflate în tranzit.

La București, peste o mie de simpatizanți ai Alianței pentru Unitatea Românilor forțau intrarea în curtea Palatului Parlamentului în timpul unui protest față de legea certificatului sanitar. Manifestanții au rupt cordonul jandarmilor, iar forțele de ordine au baricadat intrările în Casa Poporului.

După mai multe amânări, testele pe bază de salivă pentru elevi erau distribuite școlilor. În cele mai multe situații, sarcina testării copiilor revine părinților. Din cele 13 milioane de asemenea teste distribuite până la vacanța de iarnă, 398 au avut rezultat pozitiv, însă doar 111 au fost confirmate și de un test PCR.

Memoria victimelor pandemiei poate fi păstrată vie pe o platformă online, unde pot fi istorisite poveștile acestora. Oficial, Covid a ucis peste 56.000 de români în ultimii aproape 2 ani. Site-ul Vieți Pierdute a fost creat de organizația neguvernamentală Code for Romania și publicația Decât o Revistă.

Grecia anunța că vaccinarea împotriva Covid va deveni obligatorie pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani. Termenul limită pentru programare este 16 ianuarie. În caz de refuz, amenda lunară va fi de 100 de euro. În statul elen, peste 500.000 de vârstnici refuză să se vaccineze.

Franța interzicea petrecerile publice și focurile de artificii de Revelion. Guvernul de la Paris a decis ca, din ianuarie, certificatul sanitar să le fie acordat doar celor vaccinați, nu și celor trecuți prin boală sau celor testați.

Guvernul german limita prezența la petrecerile private de Revelion la cel mult 10 persoane vaccinate sau care au trecut prin boală, cluburile fiind închise. Meciurile de fotbal se desfășoară fără spectatori. Curtea Constituţională a Germaniei a stabilit că măsurile de plasare în carantină parţială, impuse de guvern de la începutul pandemiei încoace, au fost justificate şi proporţionale cu situația de criză sanitară.

La început de decembrie, România primea de la Comisia Europeană primii bani acordați prin Planul Național de Redresare. Prefinanțarea de aproape 2 miliarde de euro trebuie să sprijine primele investiții și reforme convenite cu executivul comunitar. Până la finalul anului, România va primi alte aproape 2 miliarde de euro. În total, Uniunea Europeană a alocat țării noastre 29 de miliarde de euro, din care jumătate nu vor trebui restituite. Celelalte 15 miliarde de euro vor fi credite cu dobânzi foarte mici, garantate de executivul comunitar.

Pe final de an, șeful statului promulga legea bugetului de stat pe 2022.

Anterior, proiectul a trecut și de controlul constituțional. Magistrații CCR au fost sesizați de Uniunea Savați România. Vicepreședintele USR, Dan Barna, acuza că unele comunități nu primesc finanțare fiind “pedepsite” pentru că cetățenii acestora nu au ales primari PSD sau PNL.

Față de 2021, le erau alocate mai multe resurse financiare Transporturilor, Investiţiilor, Apărării şi Educaţiei. Analiștii estimează că impactul pandemiei asupra economiei românești va dura cel puțin până la finalul lui 2022.

În decembrie, prețurile gazelor naturale continuau să crească până la un nivel record, de 8 ori peste cele consemnat la începutul anului. Avansul era stimulat de cererea ridicată și de reducerea livrărilor de către Rusia.

Combinatul Alro Slatina anunța că își va reduce producția de aluminiu la început de 2022. Activitatea va continua în doar două din cele cinci hale ale unității, spre nemulțumirea angajaților.

Pe fondul deficitului de gaze, dar și reducerii producţiei de către grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători), preţurile petrolului au continuat să crească în decembrie. Anul acesta, cotaţia barilului de Brent a urcat cu peste 60%.

Înalta Curte de Casație și Justiție decidea că fostul preşedinte Ion Iliescu poate fi anchetat penal în legătură cu moartea a 4 persoane în timpul Mineriadei din iunie 1990. Solicitarea a fost înaintată de procurorii de la Parchetul General. Marele dosar al Mineriadei a fost respins în decembrie 2020 și retrimis procurorilor pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse au fost anulate.

După ce o anchetă a ziarului Libertatea dezvăluia că liberalul Florin Roman a mințit în CV, acesta era nevoit să demisioneze de la conducerea Ministerului Inovării și Digitalizării. Florin Roman este acuzat și că a plagiat în teza de masterat.

O bucătăreasă a unui centru de copii cu dizabilități din Gorj era reținută sub acuzația de furt calificat. Femeia ar fi sustras din mâncarea care trebuie oferită copiiilor de Revelion.

Cu o valoare de 20 de lei, prima bancnotă românească pe care este imprimat chipul unei personalități feminine era pusă în circulaţie în decembrie. Eroină a Primului Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Reuniți la Stockholm, șefii diplomaților americană și rusă au fost schimb de avertismente. Anthony Blinken și-a exprimat preocuparea față de o eventuală nouă agresiune a Rusiei asupra Ucrainei, atrăgând atenția că Moscova va suporta “consecințe serioase”. În schimb, Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite și NATO că se fac responsabile de distrugerea arhitecturii de securitate din Europa prin extinderea desfășurării de trupe spre Est. În opinia sa, “pentru a preveni deriva spre confruntare, sunt necesare acorduri pe termen lung”. La reuniunea OSCE, șeful diplimației române, Bogdan Aurescu, a reiterat că scutul antirachetă de la Deveselu, pe care Rusia îl consideră o amenințare, are doar scop defensiv.

După 16 ani în care a dominat scena politică a Germaniei, conservatoarea Angela Merkel se retrăgea din postul de cancelar. Șefia guvernului de la Berlin a fost preluată de social-democratul Olaf Scholz. Negocierile pentru formarea coaliției tripartide “semafor” (după culorile celor 3 formațiuni reunite) au durat două luni.

Într-un discurs rostit din tabără de migranţi de pe insula greacă Lesbos, Papa Francisc le cerea guvernelor lumii să pună capăt “naufragiului civilizaţiei”. Potrivit Suveranului pontif, Marea Mediterană “este pe cale să devină un cimitir sumbru fără pietre funerare”, în timp ce migranții sunt folosiţi pentru “propagandă politică”. Papa Francisc a denunţat ca “tulburător” faptul că, în calea acestora, unii lideri europeni vor să ridice ziduri sau garduri din sârmă ghimpată.

Erupția vulcanului Cumbre Vieja era declarată încheiată după 3 luni în care a provocat pagube majore pe insula spaniolă La Palma. În timpul erupţiei, lava s-a revărsat pe versantul muntelui, ajungând până în apele Atlanticului, distrugând în calea sa case, biserici şi multe dintre plantaţiile de banane specifice zonei. Cercetătorii nu exclud o reactivare a vulcanului în viitor.

Finalul anului 2021 a consemnat mai multe retrageri în sportul autohton. Medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, spadasina Ana Maria Popescu punea punct participării la competiții după Cupa Mondială din Dubai. Palmaresul său impresionant reunește 3 medalii olimpice, 6 titluri mondiale şi 11 europene, cu 9 medalii de aur în total, Ana Maria Popescu fiind cea mai titrată scrimeră din România.

În gimnastică, și-au anunțat retragerea veteranul Marian Drăgulescu și Larisa Iordache. În vârstă de 41 de ani, Marian Drăgulescu a obţinut de-a lungul carierei 31 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, dintre care 18 de aur.  Marian Drăgulescu va activa la CSA Steaua în calitate de antrenor. Cu un palmares 24 de medalii la competiţiile internaţionale printre care se numără şi bronzul obţinut la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, Larisa Iordache şi-a anunţat retragerea a vârsta de 25 de ani, ea notând, într-un mesaj postat pe Facebook, că este împăcată şi mulţumită cu alegerea făcută şi că din 2022 va începe un nou capitol.

Participant în probele paralimpice de ciclism, Eduard Novak și-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, în decembrie, la vârsta de 45 de ani. Laureat cu aur în 2012 în proba de urmărire pe pistă, Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria României. La Tokyo, unde a înregistrat a cincea participare la Jocurile Paralimpice, Eduard Novak a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală 4.000 m.  

La rândul său, Horia Tecău, fost numărul 2 mondial la dublu, punea racheta de tenis în cui. De-a lungul carierei, acesta a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de grand slam, Wimbledon, în 2015, US Open, în 2017, ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer, şi Australian Open la dublu-mixt, în 2012, împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands. Tot cu Rojer, Horia Tecău a cucerit trofeul la Turneul Campionilor, în 2015, iar cu Florin Mergea a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Rusia câştigat Cupa Davis, după 2-0 contra Croaţiei în finala desfăşurată la Madrid. Daniil Medvedev (2 ATP) a adus punctul decisiv al ruşilor, câştigând contra lui Marin Cilic (30 ATP).

Max Verstappen (Red Bull Racing) devenea în premieră, în decembrie, campion mondial de Formula 1. În ultima cursă a sezonului, cea de pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, nerecomandată cardiacilor, olandezul îl întrecea pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) în turul final, după un duel “roată la roată”.

Statele Unite ale Americii și unii aliați anunţau un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, programate în februarie. Occidentul acuză regimul de la Beijing de repetate încălcări ale drepturilor omului. Washingtonul califică drept un “genocid” reprimarea violentă a minorităţii musulmane din regiunea Xinjiang.

Experții au descoperit că substanţa activă Sildenafil, utilizată pentru tratarea disfuncţiei erectile şi a hipertensiunii pulmonare, a generat rezultate pozitive în prevenirea şi tratarea bolii Alzheimer.  Au fost analizate datele medicale obţinute de la peste 7 milioane de pacienţi.

Cel mai recent film din seria cu super-eroul Spider-Man, “No Way Home”, reușea al treilea cel mai bun debut cinematografic din toate timpurile la nivel global. Cu încasări de 587 de milioane de dolari, producția obținea și titlul de cel mai de succes lungmetraj din timpul pandemiei.

Pe final de an, cinefilii erau divizați de filmul “Dont Look Up”, regizat de Adam McKay și cu o distribuție formată din Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Cate Blanchett şi Ariana Grande. Pornind de la scenariul apocaliptic în care devine iminent impactul unei comete cu Terra, pelicula face o radiografie a societății actuale, în care opiniile experților nu se aud în zgomotul părerilor neavizate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Andrei Paleu