Confidenţialitate


Rețeta lui Adi Hădean: Pork’n pită


Rețeta lui Adi Hădean: Pork’n pită

În prima ediție Medium Rare din noul sezon, chef Adi Hădean prezintă ”rețeta de pork’n pită cu care ne-am prezentat anul acesta la festivalurile de street food”.

Mai întâi e bine să știți că am folosit pită cu maia, și că n-aș vrea să vă trimit către un proces foarte laborios, care să vă descurajeze. În consecință, vă indic să folosiți orice pâine vă place, dar recomand o chiflă bună, dospită mai mult și pe care să o ungeți cu unt topit înainte de a o încălzi. Da, e mai bine să fie caldă.

În ceea ce privește porcul, treaba-i simplă: ai nevoie de o bucată de piept pe care o condimentezi bine de tot cu sare grunjoasă, piper abia zdrobit și chimion arăbesc.

Învelești carnea în hârtie de copt și o coci 5 ore la 140 de grade Ceslius.

O zdrobești apoi cu un satâr și o vâri în pită însoțită de un sos pe care-l faci tocând pătrunjel pe care-l amesteci cu zeamă de lămâie, ulei de floarea soarelui, puțin ardei iute și usturoi după gust.

Când faci socotelile pentru porții, să știi că după coacere, dintr-un kilogram de carne vei rămână cu aproximativ 650 de grame.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…