Cum arătau românii acum 100 de ani

Reportaj de Iorgu Ianuși

În „Lumea Europa FM” am aflat CUM arătau românii acum 100 de ani… Cum era chipul lor, cum se aranjau, ce haine își alegeau – toate acestea ne oferă informații despre statutul lor social. Coafurile femeilor și felul în care se găteau le arătau bărbaților dacă sunt sau nu disponibile pentru un mariaj. La rândul lor, bărbații se disting prin costume și coafuri specifice timpului – iar unele ni s-ar părea azi prea îndrăznețe.

O colecție de 100 de fotografii cu portrete de țărani a fost lansată online de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Nu am ajuns întâmplător acolo: muzeul a fost creat la puțină vreme după Unirea din 1918, fiind una dintre instituțiile care întăreau identitatea noului stat România Mare.

Ghid prin muzeu și pentru galeria virtuală ne-a fost muzeograful Cristian Micu.

Galeria integrală „Privind istoria în ochi: 100 de portrete de țărani transilvăneni” o puteți vedea AICI.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Imaginile prezentate păstrează și ne aduc aproape lumea surprinzător de bogată și de variată a portului tradițional, în special a pieptănăturii și gătelii capului. Elemente ca tipul de pieptănătură, neacoperirea sau modalitatea de acoperire a capului marcau localitatea, zona, starea civilă, statutul social, vârsta. Părul fetelor mari din Oaș, mai ales la ocazii rituale, formează o singură dantelă fină, pe când – la polul opus – părul fetelor din Drăguș (zona Făgăraș) este tăiat scurt, pe cap purtând o pălăriuță cochetă, ornamentată cu un „cicur” (ciucure) mare de lână colorată”. Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca

„Coafura cu „chică” peste fruntea fetelor, răspândită pe un areal mai mare, surprinsă în fotografiile realizate în Țara Hațegului, diferă total de pieptănătura „cu coarne” a nevestelor din aceeași zonă. Acestea din urmă au părul de pe creștet împărțit cu o cărare la mijloc, răsucit în  șuvițe subțiri, „sucituri” – am numărat și câte 20 de sucituri pe fiecare parte a feței – care coboară spre ceafă unde sunt strânse în conci. Dacă coafura nevestelor din Hațeg ne impresionează prin finețe și migală, pieptănătura „cu pleteri” a momârlancelor măritate ne surprinde prin robustețea cozilor groase, amplificate cu „vițe” de lână, încolăcite în jurul urechilor. Forma cocului, structura, decorul cepselor constituie marcă identitară zonală. O funcție asemănătoare aveau și acoperitoarele de cap, care ilustrau în plus – prin calitatea sau proveniența materialului – și diferențele de avere și poziție socială între purtătoarele din aceeași zonă. Statusul social era subliniat în cazul femeilor și prin prezența sau absența salbelor, zgărzilor, pieselor de aur sau argint.” Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca

 

 

Istorici, sociologi și simpli vizitatori, despre români, înainte și în perioada Unirii

 

O țară occidentală, cu apucături orientale: așa vedeau istoricii și sociologii care ajungeau în provinciile române și, mai apoi, în noul stat România Mare.

„Ce le pasă care e numele stăpânului lor? Ceea ce știu este că trebuie să muncească, să plătească, să sufere și să tacă. Românii moștenesc din tată-n fiu o resemnare mută, care se schimbă în apatie și această apatie este susținută încă de neștiința lor.” 

….spunea un călător prin principatele române, înainte de Unire, Xavier Marmier.

„Înfățișarea lor robustă, curajoasă, contrastează în mod bătător cu imbecilitatea lor reală, căci sunt umiliți din cauza sclaviei și au dobândit chiar și credința că sunt slabi” 

…spunea englezul Thomas Thorton.

„În bordee vegetează nişte fiinţe în aşa hal degradate din pricina mizeriei că nici nu par a mai aparţine umanităţii”

…constata istoricul Eduard Antoine Thuvenel.

În viziunea sociologului român Dumitru Drăghicescu, românii erau la început de 1900, o nație supusă.

„Strămoşii noştrii loviţi puternic şi mereu învinşi pierdură cu timpul depinderea de a mai ataca, se domoliră şi începură să evite luptele, căutând numai să reziste defensiv sau să se plece. De aici moleşirea voinţei, alterarea caracterului şi a spiritului de neatârnare, frica şi supunerea” 

.. nota Dumitru Drăghicescu în volumul „Din psihologia poporului român”, apărut în 1907, în care a reunit concluziile sale cu impresiile unor istorici străini.

„Curajul, îndrăzneala luară loc unei obişnuinţe înrădăcinate de a se pleca, de a se încovoia şi de a se şterge cât mai mult înaintea străinilor”

… susținea sociologul român, care remarca și faptul că inteligența nativă a românilor – poate peste cea a altor popoare – nu i-a ajutat mereu, pentru că …au rămas pe loc.

„Românii fiind întotdeauna dotaţi cu o inteligenţă superioară, dar ţinută în loc, paralizată de o lenevie impusă de împrejurările nefericite ale istoriei şi de o trândăvie pe care au respirat-o din atmosfera morală a Orientului au criticat în toţi timpii pe oameni şi activitatea lor, fără să fi făcut sforţări a îndrepta ceea ce criticau”.

Extrem de superstițioși, românii găseau în orice întâmplare, fericită sau nu, că „așa a fost voia lui Dumnezeu”.

„Cum, după mintea lor, boala vine de la Dumnezeu este zadarnic să alergi la doctor sau la spiţerie. Ea trebuie să treacă cum a venit, adică după după voinţa lui Dumnezeu. Orice ai face s-o goneşti este fără de folos”.

Nici gând să ieși din casă dacă nu ești atent la o sumedenie de lucruri care îți influențează viața. Din viața românilor făceau parte descântecele și vrăjile.

„Înspăimântător este numărul sărbătorilor superstiţioase, păgâneşti. În afară de sărbătorile legale, se ţin în toată ţara, diferind după localităţi, 140 de sărbători din cele 365 de zile ale anului. Şi acestea sub numele şi pretextele cele mai ciudate şi asburde: logodna păsărilor, nunta şoarecilor, Marţea ciorilor, Lunea viermilor, Foca, Miercurea Strâmbă.” 

, mai spunea sociologul Dumitru Drăghicescu.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS