Confidenţialitate


Putin neagă existenţa unui program de dopaj sponsorizat de stat în Rusia


Putin neagă existenţa unui program de dopaj sponsorizat de stat în Rusia

Preşedintele Vladimir Putin a negat existenţa unui program de dopaj sponsorizat de stat în Rusia, informează Reuters.

“În Rusia, noi nu am avut niciodată, nu avem şi sper că nu vom avea un program de dopaj sponsorizat de stat. Dimpotrivă, va exista numai o luptă împotriva dopajului”, a declarat Putin, în timpul unei vizite efectuate la Krasnoiarsk.

Liderul de la Kremlin a recunsocut totuşi că au existat cazuri individuale de sportivi dopaţi în trecut, care au arătat că actualul sistem nu funcţionează. Un nou sistem de control antidoping va fi pus în practică, a adăugat el.

La începutul anului, Asociaţia Agenţiilor Naţionale Antidoping (NADO) a anunţat că vrea ca Rusia să fie exclusă din toate competiţiile, inclusiv de la Cupa Mondială de fotbal care va fi găzduită chiar de ruşi în 2018. NADO propune ca o astfel de sancţiune să fie valabilă până când Rusia va demonstra că a adoptat şi implementat un sistem antidoping credibil.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează