Confidenţialitate

Protest la Piaţa Universităţii: “NU abuzului de putere! Oprea, demisia!”

Mai multe persoane s-au adunat, duminică, la fântâna de la Universitate, pentru a cere demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea, după ce poliţistul Bogdan Gigină a murit în timp ce însoţea coloana oficială a vicepremierului, proteste similare fiind anunţate şi în alte localităţi din ţară.

Mobilizarea participanţilor s-a făcut prin intermediul reţelelor sociale. Pe pagina evenimentului deschis pe Facebook au confirmat participarea peste 2.500 de persoane.

Considerăm total inacceptabil abuzul de putere de care se face vinovat Gabriel Oprea, ministru de interne şi vice-premier în Guvernul României. Suntem indignaţi văzând tentativele de muşamalizare a tragediei de către reprezentanţi ai guvernului, ministerului şi unei părţi a mass-mediei.
Deplângem moartea la datorie a unui tânăr poliţist, o moarte pentru care Gabriel Oprea se află în culpă morală şi instituţională.


Dorim o anchetă liberă de influenţă politică şi realizată în deplină transparenţă. Dar înainte de acest lucru cerem demisia lui Gabriel Oprea din toate funcţiile executive pe care le ocupă.
Salutăm evenimentele comemorative în memoria lui Bogdan Gigină, organizate de către Comunitatea Bicicliştilor şi respectiv Comunitatea Motocicliştilor.


Împreună spunem NU abuzului de putere! Acesta este un eveniment ne-partizan, al simplilor cetăţeni care condamnă abuzurile oricărui demnitar aflat în poziţie de putere
“, scrie în descrierea evenimentului intitulat “NU abuzului de putere! Oprea, demisia!”

Printre scandările participanţilor sunt şi unele de solidaritate faţă de presa care caută să informeze corect publicul. Vă reamintim, inclusiv echipa Europa FM a avut parte de o atitudine nepotrivită din partea autorităţilor.

Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul și vicepreședinte al UNPR, Eugen Nicolicea susține că nu a vorbit cu șeful lui de partid, vicepremierul Gabriel Oprea, după accidentul de marți seara din București, dar știe că acesta venea de la ”o instituție din domeniul siguranței naționale” și se îndrepta spre Ministerul de Interne.

Întrebat însă dacă era vorba de o misiune de urgență, astfel încât să se justifice prezența unei coloane oficiale, Eugen Nicolicea a evitat răspunsul.   Vicepreședintele UNPR a declarat pentru EuropaFM că a ajuns la Guvern și nu mai poate vorbi.

Europa FM a adresat public, vineri, în cel mai ascultat program matinal din România, Deşteptarea, 3 întrebări ministrului de Interne Gabriel Oprea. Până la această oră ele au rămas fără vreun răspuns sau reacţie oficială.

Vineri dimineaţa, semnele accidentului dispăruseră. Groapa în care a căzut (și a murit) un polițist aflat pe motocicletă, în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost astupată rapid, după cum am relatat aici.

La mai puțin de 48 de ore de la accident, în Monitorul Oficial a fost publicată o ordonanță de URGENȚĂ emisă de Guvern care le dă dreptul şi președinților de partide parlamentare să beneficieze de protecția SPP.

Festivitățile organizate de ziua Armatei române de la Târgu Mures au fost perturbate azi de un grup de protestatari care cer demisia ministrului Gabriel Oprea, pe fondul accidentului în care și-a pierdut viața un polițist.

Mai multe ONG-uri cer demisia ministrului Gabriel Oprea. Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene, Freedom House România și Grupul pentru Dialog Social protestează față de lipsa de reacție publică a ministrului Internelor și „încercarea de mușamalizare”  a morții polițistului Bogdan Cosmin Gigină, aflat în coloana oficială a lui Gabriel Oprea, marți seară.

Duminică dimineaţă, Ministerul Afacerilor Interne a transmis primul răspuns oficial legat de ancheta privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, susţinând că MAI şi ministrul nu pot prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.

“Ca răspuns la solicitările mass-media referitoare la circumstanţele  producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie a.c., în urma căruia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Cosmin Gigină, Direcţia Informare şi Relaţii Publice transmite următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele şi împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, “procurorul  conduce şi  controlează nemijlocit  activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”, arată MAI, într-un comunicat de presă transmis  la 5 zile după accident.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Arad, că ”este inadmisibil” ca Guvernul să nu ia o poziție oficială în cazul accidentului în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină, adăugând că îi poftește ”de urgență în fața microfoanelor pe domnii Ponta și Oprea să dea lămuriri”.

În jur de 300 de motociclişti au aprins lumânări şi au păstrat un moment de reculegere, aseară, la locul unde a murit poliţistul Bogdan Gigină.

De la ora 16.00, motociclişti sunt aşteptaţi să participe la un marş prin municipiul Cluj-Napoca în memoria poliţistului Bogdan Gigină, iar de la ora 17.00 este programat un miting de protest faţă de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, care va avea loc în Piaţa Unirii.