Este, în acelaşi timp, GPS, un instrument de măsură a distanţei, vitezei, elevaţiei, consumului de calorii. Este un far inteligent,…
Tot mai mulţi lideri occidentali fac apel la negocieri cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, pentru a lupta împotriva grupării Stat…
Este vorba despre o investiţie realizată cu fonduri europene. Uriaşa clădire este aproape gata şi sare în ochi de la…
Australia va primi 12.000 de refugiați suplimentari ca răspuns la criza migranților care fug din Siria și Irak. Anunțul a…
Legea fusese respinsă de la promulgare de preşedintele Klaus Iohannis. Prin această lege considerată scandaloasă de opinia publică, parlamentarii şi-au…
Decană de vârstă a monarhilor din lumea întreagă, Elisabeta a II-a depăşeşte, astăzi, recordul de domnie al stră-străbunicii sale, regina…
Aproape un milion de migranţi urmează să ajungă în Europa, pe Marea Mediterană până la sfârşitul lui 2016, estimează Organizația…
Comisia Europeană a finalizat marţi un nou set de propuneri în vederea gestionării crizei migranţilor din Europa, inclusiv un plan…
Plictisit de jocul naţionalei, un spectator de pe Naţional Arena a scos cartea şi a început să citească. “Aseară, la…
Ei au folosit lopățele de nisip ca să facă un tunel pe sub gardul grădiniţei, după care au plecat spre…
Banana este un fruct pe care mulți dintre noi îl apreciază și există cel puțin cinci motive pentru care ar…