Un studiu publicat recent indică faptul că mulți români regretă perioada de dinainte de 1989. Acest lucru este vizibil inclusiv în rândurile unor profesori și părinți care exprimă nostalgii după ordinea și disciplina de altădată din școli. Mai reprezintă acest model pedagogic o soluție? Este el potrivit pentru copiii născuți într-o societate democratică? Discutăm la Academia Europa FM, alături de Marcel Bartic și invitatul lui, profesorul Constantin Lomaca, coordonatorul departamentului de Științe la Franconian International School în Erlangen, Germania.
„Cred că ne aducem aminte de profesori, nu de școală în sine”
Marcel Bartic: Un studiu indica faptul că un procent semnificativ din concetățenii noștri regretă perioada de dinainte de 1989. Pare că cei 34 de ani care s-au scurs de la Revoluție au reușit să estompeze amintirile cu statul la coadă pentru pâine, pentru lapte, frigul din case. Și, mai ales, teama aceea viscerală de a spune ceva. Să nu cumva să ajungă la urechile securității. Nu m-a surprins să constat că printre procentele acelea am găsit acolo profesori și părinți care regretă perioada respectivă. Și mai ales școala de altă dată. Modelul pedagogic de al școlii de altă dată.
Domnul profesor Lomaca, pe lângă experiența foarte vastă pe care o are, este în prezent coordonatorul departamentului de Științe la Franconian International School, din Erlangen – Germania. Am fost foarte încântat când ne-ați acceptat invitația pentru că vrem să știm cum se întâmplă lucrurile și prin alte părți. Avem motive să regretăm școala de altădată? Îi datorăm ceva? Sunt lucruri pe care le putem lua de acolo și folosi în prezent?
Constantin Lomaca: „De datorat avem să datorăm fiecare, pentru că nu cred că e cineva care să nu fi avut și experiențe plăcute la școală, și profesori buni – și cred că majoritatea de asta ne aducem aminte cel mai des, nu de școală în sine, nu de activitățile extracurriculare, nu de echipele de fotbal în care jucam, ci cel mai mult – probabil – de profesori. Și spun asta mai ales pentru că chiar ieri un profesor de istorie, pe care noi îl iubeam foarte mult, la Buzău, a decedat.
De ce era el foarte iubit? Acest profesor la istorie nu cred că vreodată a scris vreun cuvânt pe tablă, nu cred că vreodată ne-a dictat ceva și totdeauna ne spunea povești, dar le spunea atât de coerent și de frumos încât învățai ascultând poveștile. Bine, mai învățai și acasă pentru teze, dar era o mare plăcere. În plus, ca orice profesor care se respectă, ne trata pe fiecare cu același respect – și dacă aveai note de 10 și dacă aveai note de 3,4”.
„Ar trebui să existe criterii după care să compari”
Constantin Lomaca: „Deci anumite experiențe plăcute, da. Dacă de acolo generalizăm că toată școala era bună este altceva. Și mai departe criterii folosim când generalizăm. Că noi analizăm o școală, două, poate trei câte unii dintre noi, dar în general avem o experiență limitată, iar experiența de adulți este cu ochii de adulți, avem alte așteptări față de când eram noi tineri și mă făceam năzbâtii și atunci este greu de comparat. Ar trebui să existe criterii după care să compari și nici acestea nu prea există, pentru că nu este vorba numai de rezultate”.
Constantin Lomaca: „Un criteriu ar putea să fie disciplina, de exemplu. Acolo ai putea să spui că înainte era mai multă disciplină, numai că de multe ori era disciplină de frică și nu era disciplină de respect. […] Un criteriu ar fi libertatea copiilor de a pune întrebări. Și nu întrebări de a întrerupe lecția, ci întrebări bune, pertinente. Dacă înainte erau școli care făceau asta cred că era bine. Dacă acum sunt școli unde copiii nu sunt încurajați să se exprime și să pună întrebări – fără a se pierde din fluxul lecției – atunci cred că nu e bine”.
„Eu cred că se pierde mult timp cu ascultatul la ore”
Marcel Bartic: Care este modalitatea prin care profesorii să facă trecerea de la modelul tradițional fără a pierde din respectul de care aminteați mai devreme către un model în care și copiii să poată spune lucruri și mintea lor să funcționeze nu doar pe baza memoriei, cât și a unor lucruri pe care să le conecteze între ele?
Constantin Lomaca: „Părerea mea este că elevul trebuie să fie un participant activ la lecție și nu pasiv. […] Un participant activ la lecție nu înseamnă nici să cazi în extrema cealaltă – că totul este prin joacă, că face copilul ce vrea sau copilul conduce lecțiile. Sunt studii care au dovedit că nici asta nu e bine. Da, cu siguranță există o combinație între ceea ce înseamnă lecția centrată pe profesor – nu dictezi lecția și ei copiază, ci tu modelezi ce se întâmplă în lecție.
Eu cred că se pierde mult timp cu ascultatul la ore. Deci noi, unde lucrez de 30 de ani, nu ascultăm la ore. Ah, că mai iese un copil în față să mai discutăm probleme cu toată clasa, da. Dar ca să facem evaluări sumative, să punem note care se trece în catalog, nu. În afară de cazuri la limba română sau la limba engleză, limbile străine unde este vorba de abilități orale unde trebuie să vorbească”.
Urmărește aici întreaga emisiune „Academia Europa FM”
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
