Confidenţialitate

Procurorul general interimar, despre crima din Dâmbovița: Verificăm absolut toate pistele | AUDIO

Procurorul general interimar a anunțat, marți dimineață, că sunt verificate “absolut toate pistele” în ancheta uciderii fetiței din Dâmbovița.

Bogdan Licu a precizat că, la momentul actual, instituția pe care o conduce așteaptă de la oficialitățile olandeze confirmarea oficială că principalul suspect în acest caz s-a sinucis, așa cum au anunțat acestea luni. Abia după îndeplinirea acestei proceduri, se poate decide clasarea cauzei “prin moartea făptuitorului”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Începând de ieri, am dispus preluarea cauzei la Parchetul General, pentru că există suspiciuni că activitatea infracțională a acestui individ s-a desfășurat pe raza mai multor județe și necesită o mobilizare mai amplă la nivelul țării”, a declarat procurorul general interimar.

Întrebat de jurnaliști dacă Johannes Visscher ar fi avut și alte victime, Bogdan Licu a precizat că, în acest moment, o asemenea “este hazardant să spunem acest lucru, dar trebuie să verificăm absolut toate pistele. După cum ați văzut, el a fost de cel puțin câteva ori în țară… noi știm despre 4”.

Procurorul a adăugat că nu există indicii despre eventuali complici.

“Desfășurăm niște activități complexe […] Ieri s-a emis un ordin european de anchetă. Colegii din Olanda sunt foarte deschiși colaborării cu noi și, repet, trebuie să verificăm absolut toate pistele”, a adăugat Bogdan Licu.

Potrivit acestuia, “în momentul în care s-a semnalat dispariția fetiței, din datele pe care le avem la acest moment, ea era deja decedată. În primă fază, au intervenit colegii de la Poliție. În seara zilei de vineri, au fost desfășurate ample activități de căutare și, în dimineața zilei de sâmbătă, noi am constituit dosar.

Atunci când este o dispariție, se verifică mai multe piste și, dacă nu există elemente, nu avem martori concludenți că acel minor nu a fost luat cu violență, se fac verifcări preliminare. În dimineața zilei de sâmbătă, și-au dat seama colegii de la Poliție că este ceva serios, au anunțat Parchetul, noi am constituit dosar penal și, de aici încolo, noi am lucrat împreună”.

“Noi ne axăm acum pe traseul pe care l-a avut acest individ în România. Încercăm să identificăm locurile în care a fost”, a mai declarat Bogdan Licu.

“Urmarea a celeilalte nenorociri, de la Caracal, s-a demarat un amplu – am spus eu – cel mai amplu control tematic din istoria Ministerului Public. Verificăm toate cazurile de dispariție din ultimii 10 ani. Acest control ar trebui să se finalizeze săptămâna viitoare și ne va ajuta la identificarea unor eventuale victime”, a ținut să amintească procurorul general interimar.

“Nu s-a emis nicio alertă privind acest individ, că a venit în țară și că este cercetat în Olande pentru alte infracțiuni”, a menționat Bogdan Licu.

Potrivit presei olandeze, individul s-a aruncat, luni, în fața unui camion pe o șosea din zona localității Escharen.

Poliția Română anunțase oficial, anterior, că bărbatul s-a sinucis, dar a adăugat că nu sunt cunoscute motivele care l-au făcut să recurgă la acest gest. “Prin canalul de cooperare polițienească s-a primit un mesaj din partea autorităților olandeze prin care eram informați că suspectul este victima unui accident de circulație”, a spus Ramona Dabija, purtătoarea de cuvânt a IGPR.

Cetățeanul olandez nu s-ar fi aflat pentru prima dată în România. În prezent, anchetatorii verifică istoricul deplasărilor sale.

În vârstă de 46 de ani, Johannes Visscher ar fi ajuns ultima dată în România miercuri, pe 18 septembrie. O zi a stat în București, iar vineri, pe 20 septembrie, a ajuns în localitatea Gura Șuții cu o mașină închiriată.

Procurorii spun că suspectul a răpit minora, a ucis-o şi că i-a ascuns trupul într-un lan de porumb, la cîţiva kilometri de casa acesteia. Anchetatorii adaugă că victima a murit după cel mult 35 de minute de la momentul răpirii.

Probe cu ADN-ul cetățeanului olandez au fost ridicate atît din locuința închiriată de acesta în București, cît și din mașina cu care a mers în Dâmbovița, toate fiind trimise la Institutul Național de Criminalistică.

Medicii legiști au stabilit că moartea fetei nu a fost cauzată de lovituri, ci că ea a fost sugrumată. Deocamdată, nu au confirmarea unei agresiuni sexuale.

În imaginile de pe camerele de supraveghere din localitatea Gura Șuții, fata pare pe scaunul din dreapta al mașinii conduse de olandez.

Suspectul a fugit din România încă de sâmbătă.