Confidenţialitate


Probleme în trafic!


Probleme în trafic!

Până în jurul orei 16:00, pe autostada A1 Sibiu – Sebeş, între kilometrii 253şi 254 (în apropiere de Sibiu), se vor executa lucrări de reparaţii la suprafaţa carosabilă (plombări). Va fi impusă restricţie de viteză (în zona lucrărilor), iar autovehiculele vor fi redirecţionate de pe o bandă pe alta.

Iar până în jurul orei 17:00, pe autostrada A1 Arad – Nădlac, pe sensul de mers către Nădlac, între kilometrii 577 şi 578, se vor executa lucrări de reparaţii pe benzile unu şi de urgenţă, iar circulaţia va fi redirecţionată pe banda a doua.

Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei anunță că traficul rutier va fi restricționat, marți, în centrul Bucureștiului, pentru desfășurarea ceremoniilor organizate cu ocazia Zilei Armatei Române.

În cadrul ceremoniilor vor avea loc un marș și o retragere cu torțe. Astfel, începând cu ora 10.30, marșul se va desfășura pe traseul: Parcul Carol I – Bd. Mărășești – Bd. Cantemir – Bd. Nicolae Bălcescu Bd. Magheru – P-ța. Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Aviatorilor – Bd. Constantin Prezan – Șos. Kiseleff – Fântâna Miorița, pe banda I de circulație.

Între orele 18.30 – 20.00, retragerea cu torţe va avea loc pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional – Bd. Regina Elisabeta – Bd. M. Kogălniceanu – P-ţa. Operei – Splaiul Independenţei – Pod Cotroceni – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. G.ral Vasile Milea – Bd. Timişoara – Str. Ruxandra Marcu – Drumul Taberei – sediul Statului Major al Forțelor Terestre, pe banda I de circulaţie.

Pentru retragerea cu torțe traficul rutier se întrerupe între orele 17.30 – 19.00 pe Str. C. Mille și pe Calea Victoriei (între Str. C. Mille și Bd. Regina Elisabeta, pe banda I de circulație).


Ultimele stiri
Cod galben de ninsori viscolite în mai multe judeţe | Informare meteo de precipitaţii şi răcire a vremii…

Un fost magistrat dă în judecată Universitatea Bucureşti pentru a obţine actele de studii ale preşedintelui Nicușor Dan…

MAE: Cod roşu de vânt puternic în Comunitatea Autonomă Valenciană, Spania

Fitch menţine ratingul suveran al României la “BBB minus”, cu perspectivă negativă

Galați: Un pompier voluntar care se îndrepta spre un incendiu, amendat și lăsat fără permis de un polițist…

Prim-ministrul, despre ajutorul financiar oferit de România Ucrainei în 2025: Este falsă ideea vehiculată că noi susținem Ucraina…

Neamț: Inginer silvic, condamnat la peste trei ani de închisoare după ce a luat mită de la transportatorii…

Ungaria: Liderul opoziției maghiare acuză o tentativă de discreditare „în stil rusesc” din partea lui Viktor Orban, folosind…

Scandal la Tribunalul Vâlcea. O grefieră acuză un judecător că ar fi agresat-o fizic și verbal. Liderul sindicatului…

Cheltuieli de 100.000 de lei la o primărie din județul Dâmbovița de 1 și 8 martie. Primarul cumpără…