Confidenţialitate


Prima pagină | 13 decembrie 2017


Prima pagină | 13 decembrie 2017

Adevărul scrie că Trenul Regal, care va aduce sâmbătă trupul neînsufleţit al suveranului Mihai I la Curtea de Argeş, va opri într-o gară în paragină. O adevărată bijuterie arhitectonică, Gara Regală, aflată în proprietatea Ministerului Transporturilor, arată jalnic. Pe ultima sută de metri, autorităţile locale o renovează de faţadă pentru funeraliile din 16 decembrie.  Zeci de muncitori de la Salubritate lucrează de duminică în zona gării, iar mai mulţi angajaţi ai CFR curăţă şinele de cale ferată şi vopsesc stâlpii de iluminat şi bordurile de pe peron.

Jurnalul Naţional notează că, timp de 27 de ani, partidele politice au avut o relaţie ambiguă cu Regele Mihai I. S-a ajuns, însă, în situaţia paradoxală în care monarhişti declaraţi nu au contribuit cu mai nimic la întărirea legăturilor Casei Regale cu românii, iar stânga politică, cea care în 1992 îl alunga pe rege din ţară, a ajuns să aibă o atitudine mult mai binevoitoare faţă de familia regală decât mulţi politicieni de dreapta.

România Liberă observă eşecul anchetei Murfatlar.  O decizie a Curţii de Apel Bucureşti data în dosarul în care fostul secretar de stat din Ministerul de Finanţe Mariana Vizoli este urmărită penal pentru favorizarea grupului de firme arată că judecătorii nu percep procurorii ca magistraţi, ci ca “avocaţi ai statului”, care trebuie să se supună deciziilor la fel ca avocaţii celor cercetaţi. În aceeaşi hotărâre, judecătorul Daniela Panioglu constată că dosarul Murfatlar, cu un prejudiciu de 130 milioane de euro, are grave carenţe, procurorii nereuşind să probeze acuzaţiile.

Potrivit Ziarului Financiar, preţurile de consum au crescut cu 3,2% în noiembrie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind cel mai înalt nivel înregistrat din august 2013 încoace. Inflaţia în creştere va pune presiune pe dobânzi, iar leul va continua să se deprecieze faţă de alte valute pentru că avansul preţurilor de consum va da un impuls nou cererii şi, ca atare, deficitele comercial şi de cont curent s-ar putea accentua.

FC Suferinţa, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Steliştii au transformat clubul în infirmierie. Echipa antrenată de Nicolae Dică încheie sezonul cu 7 titulari accidentaţi.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…