Părinții lui Mădălin fac eforturi supra-omenești pentru a-i oferi un trai decent

Carmena, mama lui Mădălin, se mișcă cu greu, folosind un cadru metalic și de la o vreme, nici mâinile nu o mai ascultă. Suferă din naștere de parapareză spastică, la fel ca soțul ei. Mădălin este rodul iubirii lor și în mod uimitor, nu le-a moștenit boala.

“Toți medicii mi-au spus: Dacă iese ca dumneata? Așa cum a tras tata de mine atâția ani, așa o să trag de el, ce să fac. Dacă eu am riscat și am vrut să am un copil, îmi asumat toate riscurile. Și moarte, și viață. Ce-o vrea Dumnezeu”, își amintește Carmena.

De fapt, Carmena a învață de la tatăl ei că niciun sacrificiu nu e prea mare pentru copilul tău și că educația e singura modalitate prin care unui tânăr i se poate asigura viitorul. Ea însăși a fost olimpică pe țară la biologie, dar boala a împiedicat-o să devină profesoară.

“Tatăl meu nu trăia o veșnicie lângă mine și trebuia să fac ceva. Și având în vedere că mă ducea capul, tata a zis ca trebuie să găsească ceva, un birou unde să lucrez, să mănânc și eu o pâine. Am lucrat 17 ani la Stațiunea de Cercetări Agricole din Teleorman”, mărturisește Carmena.

Pe atunci, încă se putea deplasa. E drept, cu mare greutate. După ce Mădălin a început școală, aproape că se târa până acolo pentru a se interesa de soarta copilului ei.

“Hai să nu exagerez… nu săptămânal, dar măcar o dată la două săptămâni mă duceam la școală să întreb de el. Acum nu mai pot să mă duc, că e departe. Dar țin legătura cu diriginta prin telefon. I-am spus că o rog să îmi spună cum o călca strâmb. Vreau să știu și absențe, și tot”, spune mama lui Mădălin.

Acum, mamei lui Mădălin îi este încă și mai greu. Dar din cele două pensii, Carmena și soțul ei fac cumva, numai ei știu cum, și îi asigură fiului lor un trai decent. Cel mai mare regret al părinților este că invariabil, boala lor îl împovărează și pe Mădălin, care trebuie să aibă grijă de ei.

“E greu ce spun. Nu știu… poate îmi doresc moartea. Dar după aceea, mă gândesc că, Doamne, dacă eu mor, băiatul meu cui rămâne? Cum își termină el școala? Eu de multe ori îi spun: Mădăline, să te faci doctor, să îmi pui și mie o proteză să nu mai chinui așa”, mărturisește Carmena.

Tristul adevăr este că Mădălin depinde de pensiile minuscule ale părinților pentru a merge la școală. Și da, o variantă pe care Carmena o ia în calcul este internarea într-un azil, astfel încât Mădălin să nu mai fie nevoit să o îngrijească.

Doar că azilul costă și dacă s-ar interna, nu ar mai avea bani pentru a-l trimite la școală pe Mădălin.

Fiecare dintre ei se gândește mai întâi la binele celuilalt, dar uneori, tocmai dorința de a face bine te poate împedica să îți îndeplinești visul.

Dar cu dragoste și răbdare, și eventual, puțin ajutor din partea celor din jur, orice vis poate deveni realitate.