Confidenţialitate


OMS: Consumul de alcool ar putea crește în Europa. Bărbații și persoanele cu venituri reduse, cei mai vulnerabili | AUDIO


OMS: Consumul de alcool ar putea crește în Europa. Bărbații și persoanele cu venituri reduse, cei mai vulnerabili | AUDIO

Consumul de alcool în Europa ar putea crește în următorii ani ca urmare a crizei economice de după pandemia de COVID. Este avertismentul Organizației Mondiale a Sănătății. Cei mai vulnerabili sunt bărbații și persoanele cu venituri reduse.

Consumul de alcool în Europa a scăzut în primul an al pandemiei, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății. Așa cum era de așteptat, oamenii au băut alcool mai mult acasă decât în baruri și restaurante, așa cum făceau înainte de COVID.

Dar toate acestea ar urma să se schimbe pe măsură ce ne confruntăm cu tot mai multe probleme economice, estimează OMS. În următorii ani, organizația se așteaptă să existe o creștere a consumului de alcool pe continent, în special în rândul bărbaților și a persoanelor cu venituri mici.

De altfel și în timpul pandemiei, scăderea consumului a fost mai mică în rândul celor săraci, care au rămas fără slujbă sau care au probleme emoționale. Iar asta în condițiile în care țările europene rămân cel mai mare consumator de alcool din lume.

Organizația Mondială a Sănătății le recomandă țărilor europene să se concentreze mai mult pe sănătate decât înainte de pandemia de coronavirus.

Suntem într-un moment de cotitură, în care trebuie să ne concentrăm, între altele, pe problemele de sănătate mintală, obezitate în rândul copiilor și ratele mari de infectare HIV, atrage atenția OMS.

Citește și: Scrisoarea către lume a soției președintelui din Ucraina: „Cel mai terifiant este uciderea copiilor. Nu vom ceda niciodată!”


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează