Amenințări cu bomba la bordul mai multor avioane în Europa. Două aeronave Ryanair, verificate la Roma
Sursa foto: Shutterstock
Mai multe zboruri au fost vizate, marți, de amenințări cu bomba, iar aeronavele au fost nevoite să aterizeze mai devreme pe aeroporturi europene. Poliția italiană a făcut percheziții la bordul a două avioane ale companiei Ryanair, după aterizarea la Roma, în urma unei serii de amenințări cu bombă. Anterior, alte patru avioane au aterizat pe aeroporturi europene după ce au fost, la rândul lor, ținta unor presupuse amenințări cu bombă.
Surse de la aeroportul Fiumicino din Roma au confirmat pentru BBC că două zboruri Ryanair – unul provenind din Lisabona și altul din Dublin – au fost percheziționate în urma unor sesizări anonime privind posibile amenințări cu bombă.
Experții în dezamorsarea bombelor au aplicat protocoalele standard de securitate pentru a asigura siguranța tuturor pasagerilor și a echipajului.
Verificările efectuate asupra pasagerilor, bagajelor și aeronavei nu au evidențiat nimic suspect, iar alerta a fost ridicată între timp.
Zborul din Dublin (FR9611) a fost escortat de Forțele Aeriene Italiene până la aterizare.
Alte patru zboruri, vizate marți de presupuse amenințări cu bombă
Tot marți, alte patru avioane au aterizat mai devreme pe aeroporturi europene, după ce au fost, la rândul lor, ținta unor presupuse amenințări cu bombă.
Două dintre aceste zboruri au fost inspectate la Varșovia, în Polonia.
Un alt avion care a plecat din Manchester a fost inspectat la Murcia, în Spania, în timp ce presa locală din Bulgaria relatează că un avion care venea din Israel a aterizat la Sofia.
Un incident de același fel, care a vizat un zbor Wizz Air, a avut loc luni
Aceste incidente au loc la o zi după ce un zbor al companiei Wizz Air, care a decolat de la Londra Luton, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență la Budapesta, în urma unei amenințări cu bombă primite în timpul zborului.
Avionul, care se îndrepta spre Sofia, în Bulgaria, a fost escortat de un avion de vânătoare maghiar înainte de a efectua aterizarea de urgență la Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta.
Autoritățile de acolo „au efectuat verificările de securitate necesare asupra aeronavei și a pasagerilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Wizz Air. Compania aeriană a confirmat ulterior că inspecția a fost „finalizată și nu s-a găsit nimic”.





