Confidenţialitate


Nicușor Dan: ”Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă”


Nicușor Dan: ”Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, au avut o întâlnire cu primarii de sectoare, cu reprezentanții administrațiilor publice din municipiului București, dar şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, care a avut ca tema gestionarea deşeurilor din Municipiul Bucureşti.

În cadrul sedinţei de joi au fost făcuţi primii paşi pentru elaborarea unei strategii de colectare şi tratare a deşeurilor din Capitală.

„Am discutat o problemă care a fost mult timp ignorată în Bucureşti şi pe care nu ne mai permitem s-o amânăm. Este foarte important ca Primăria Generală şi cele şase primării de sector să aibă o viziune comună despre cum trebuie tratate deşeurile în Municipiul Bucureşti, care să se concretizeze foarte curând într-o nouă strategie şi un nou plan de acţiune asupra deşeurilor.

Am decis împreună să creăm o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, formată din Primăria Generală şi cele şase primării de sector, astfel încât să implementăm strategia de colectare şi de tratare a deşeurilor, dar şi să putem accesa banii europeni care erau disponibili încă din 2014 şi nu au fost atraşi”, a spus Primarul General, Nicuşor Dan.

Toate detaliile tehnice vor fi definitivate în cadrul unei dezbateri publice, a anunțat primarul Bucureștiului.

„Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă. O să urmeze şi o dezbatere publică – şi moral şi legal trebuie să facem asta. Între noi au existat discutii tehnice – dacă să fie o colectare selectivă pe 4 sau pe 5 fracţii. O să continuăm discuţiile tehnice şi sper ca la dezbaterea publică să participe cât mai multă lume. Am convenit crearea unui grup de lucru iar următoarea întâlnire între primarul general, primarii de sector şi ministru va avea loc peste două săptămâni”, a spus Nicușor Dan.

„Este un nou început pentru Capitală şi mă bucur să văd că există o gândire comună, coeziune şi angajament din partea tuturor factorilor implicaţi pentru rezolvarea acestei probleme.

În ceea ce priveşte Ministerul Mediului, vom contribui la eficientizarea acestui sistem prin lansarea sistemului SGR la nivel naţional.

Cu siguranţă acest program va contribui foarte mult la eficientizarea colectării selective. Pe de altă parte, lucrăm la un program naţional prin care vom ajuta autorităţile publice locale în realizarea unor centre de depozitare pentru deşeurile voluminoase”, a spus Ministrul Mediului, Barna Tánczos.


Ultimele stiri
Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează