Confidenţialitate



Misterul albastrului de Voroneț


Misterul albastrului de Voroneț

Dacă ieri am vorbit despre o mânăstire din Maramureș – e vorba de Mânăstirea Bârsana – astăzi, mergem un pic mai spre est, adică în Moldova , unde sunt o grămadă de locuri care pot fi văzute sau revăzute în perioada sărbătorilor de Paște.

Ca și Maramureșul, Moldova este renumită prin mănăstirile ei. Nu lipsește de pe listă – ba chiar e printre primele –  Mânăstirea Voroneț, vestită prin albastrul de Voroneț,  o culoare foarte frumoasă, identificată deseori cu cea a cerului, o culoare care rezistă de mai bine de 450 de ani.

De ce rezistă? Este încă un mister. S-au făcut studii, s-a analizat culoarea în laboratoare, iar acum se ştie jumătate de răspuns, și anume că la baza albastrului de Voroneț – unic în lume – a stat azuritul, o piatră care se fărâmiţa până ajungea praf şi devenea vopsea prin amestec cu o substanţă ce nu a fost încă identificată.

De Paște, mii de turiști aleg zona, chiar dacă au mai văzut mânăstirea. Atmosfera din timpul slujbei, corul de măicuțe – fac diferența.

E important, însă, și faptul că în zonă sunt multe pensiuni, care oferă condiții bune și posibilitatea de a face tot felul de activități, cum ar fi plimbări cu  trăsura trasă de cai, călărie la Capul Codrului, o demonstrație de încondeiat ouă, pescuit sportiv, rafting, plimbare cu telescaunul la Pârtia  de schi „Soimul”  dar și posibilitatea de a vizita alte obiective din zonă: Mânăstirile pictate de la Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Arbore, ceramica neagră de Marginea, Cetatea de Scaun a Sucevei, mina de sare  și Catedrala Catolică de la Cacica.


Ultimele stiri
Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO