Confidenţialitate

Mihaela Bilic: Atunci când gătim nu trebuie să iasă fum, nu trebuie să fie prăjit intens, nu trebuie să fie rumenit intens / Cu cât e mai grea tigaia sau oala, cu atât mai bine | VIDEO

Mihaela Bilic a abordat vineri seara, la Europa FM, în emisiunea Frecvența Gustului, tema instrumentelor pe care le avem în bucătărie. Mai exact, recipientele în care gătim. Care este cel mai sănătos recipient și cum preparăm mâncarea astfel încât să se păstreze nutrienții? Mihaela Bilic spune că „este important să știm că atunci când gătim nu trebuie să iasă fum, nu trebuie să fie prăjit intens, nu trebuie să fie rumenit intens”. Mai mult decât atât, medicul nutriționist subliniază că „Mâncarea înăbușită este sănătoasă. Ciorbele sunt sănătoase. Iar dacă oala sau tigaia este una grea, mâncarea este din nouă sănătoasă. Nu avem niciun risc acolo”.

Mihaela Bilic: Cu supă trece mai repede răceala. Supa de pui sau găină, supa care se spune că face bine la suflet

„Mi-a venit ideea aceasta de subiect tocmai din practică. În ultima vreme – și datorită frigului – am simțit pofta, nevoia să mănânc supă de pui, de găină – supă care se spune că face bine la suflet și care, și din punct de vedere medical, are o mulțime de argumente: trece mai repede răceala și gripa cu supă. Și pentru că nu ai cum să o cumperi, m-am gândit să o gătesc.

A fost mai simplu decât mă gândeam. Eu nu știu să fac ciorbe. Mama este specialistă în ciorbe. Mie nu-mi ies niciodată cu gust, însă supa mi-a ieșit și mie și recunosc că am fiert-o în oala de fiert sub presiune și în felul acesta în jumătate de oră carnea, cu zeama și cu toate legumele tăiate mari au fost gata. Zeama aceea caldă și cu cărnița fiartă mi-a picat foarte bine”, a spus Mihaela Bilic la Europa FM.

Mihaela Bilic, despre recipientul cel mai bun pentru gătit: „Cu cât e mai grea tigaia sau oala, cu atât mai bine”

„O tigaie inertă din punct de vedere al implicării sau transferului unor particule în mâncare – la capitolul acesta știu că sticla și tot ce însemna înveliș de email și vetroceramic era un lucru foarte sigur. Sticla întotdeauna va fi inertă. Și din punctul de vedere al preparării și al gradului de aderență, mâncarea în astfel de tigăi s-ar putea să se lipească.

Mai este un lucru important: tigaia în sine, dacă este dintr-un metal, cum de exemplu este inoxul sau acest oțel indoxidabil și tigaia este grea cu fundul gros – din punct de vedere al calității mâncării, din nou, vorbim despre o mâncare care este reușită, pentru că cu cât e mai grea tigaia sau oala, cu atât mai bine. Există această distribuție uniformă a căldurii și atunci mâncarea în sine nu va suporta un șoc termic”, a explicat medicul nutriționist la Europa FM.

Mihaela Bilic: „Cea mai sănătoasă mâncare este cea făcută înăbușit”

„Așa cum la polul celălalt, cu toate că este foarte gustos, în momentul în care facem o carne la grătar sau când folosim flacăra directă, respectiva căldură termică intensă și bruscă poate să ducă la denaturarea unor celule sau particule din mâncare. Și atunci, în astfel de cazuri, ca un mic sfat la modul general: cea mai sănătoasă mâncare este cea făcută înăbușit.

Indiferent că este vorba despre o tigaie sau oală acoperită sau de incinta cuptorului. Acolo, căldura este o căldură umedă care nu arde și atunci pregătirea termică este un pic mai blândă, plus că are avantajul că aromele din ingredientele din mâncare se întrepătrund. Deci, ajungem la surprinzătoarea concluzie că tocănița noastră românească este gătită corect. Nu vorbim despre tocănița făcută cu făină și grăsime prăjită cu rântaș”, a explicat Mihaela Bilic.

Mihaela Bilic: „Atunci când gătim nu trebuie să iasă fum, nu trebuie să fie prăjit intens, nu trebuie să fie rumenit intens”

„Mâncarea înăbușită este sănătoasă. Ciorbele la fel sunt sănătoase. Iar dacă oala sau tigaia este una grea, este din nouă sănătoasă. Nu avem niciun risc acolo. Și dacă tot vorbim despre cum era pe vremuri și am uitat: acele oale cu capac din fontă, știți că sunt grele și foarte frumos colorate, să știți că în ele mâncarea se face mai lent, dar este extrem de gustoasă.

Fonta va rămâne chiar și la capitolul gătit un element sănătos. Nu există un lucru rău și un lucru bun absolut, însă este important să știm că atunci când gătim nu trebuie să iasă fum, nu trebuie să fie prăjit intens, nu trebuie să fie rumenit intens. Nici chiar o felie de pâine, când o băgați în prăjitor, nu o lăsați să se ardă pentru că tot ce este negru și scoate fum nu face bine”, a spus Mihaela Bilic.

Urmărește aici întreaga emisiune „Frecvența Gustului”

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Oli Brezoianu, în dialog cu Mihaela Bilic despre zahăr și pierderea în greutate: „Trebuie să lucrezi cu mentalul tău” / „Nu este o magie, nu se întâmplă de azi pe mâine” | VIDEO