Confidenţialitate


Menton, Villefranche si Mandelieu – destinatii mai putin cunoscute de pe Coasta de Azur


În oricare dintre aceste destinații – fie că vorbim despre Menton, Mandelieu sau Villefranche, se poate ajunge foarte ușor. Din București, de exemplu, există curse directe către Nisa. De aici, putem lua trenul sau autobuzul către orașele menționate. Un bilet de tren costă în jur de trei euro de persoană. Dacă ați plecat de acasă cu un buget de vacanță mai mare, puteți chiar să închiriați o barcă cu motor la bordul căreia să vedeți toate orașele de pe Coasta de Azur.

Ce facem odată ajunși în Villefranche sur Mer? Orășelul, pe vremuri sat pescăresc, trebuie descoperit la pas. Străduțele înguste poartă pașii turiștilor spre Cetatea care datează din 1557 sau spre Biserica în stil baroc St. Michel. Nu ratați Strada Întunecată, numită așa pentru că în Evul Mediu aici era refugiul piraților. Pe lângă plimbări, trebuie să vă faceți timp pentru a vă opri la unul dintre multele restaurante cu specific pescăresc din zonă. Peștele proaspăt și fructele de mare nu lipsesc din meniu.

Din Villefranche se poate ajunge foarte ușor – cu trenul – în orașul Menton, care se află chiar la granița cu Italia. Influențele italiene se văd atât în arhitectură, cât și în gastronomia locală. Veți găsi aici, pe lângă fructele de mare, pizza și paste. Pe de altă parte, Menton este celebru pentru livezile sale de lămâi, iar în fiecare an aici are loc Sărbătoarea lămâilor. O plimbare pe faleză, prin grădinile sale exotice, o vizită la Muzeul Jean Cocteau întregesc imaginea acestui orășel cochet, supranumit Perla Franței.

În capătul opus al Coastei de Azur, în vecinătatea orașului Cannes, celebru mai ales datorită festivalului omonim, se află localitatea Mandelieu. Localitatea – aproape de dimensiunile unui sat – merită să fie vizitată în orice perioadă a anului. Indiferent de anotimp, temperaturile sunt plăcute, iar o vacanță aici se traduce, în primul rând, prin relaxare. Liniștea de aici l-a făcut și pe cântărețul Charles Aznavour să-și cumpere o vilă în Mandelieu. De altfel, localnicii obișnuiesc să spună că cei care vor să fie văzuți se duc la Cannes, iar cei care vor să se rupă de lume se retrag în Mandelieu.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO