Confidenţialitate


MAE: Părăsiţi imediat Ucraina!


MAE: Părăsiţi imediat Ucraina!

Ministerul român de Externe a actualizat la maxim, luni seară, nivelul de alertă pentru Ucraina.

Bucureștiul le cere cetăţenilor români să nu se deplaseze în Ucraina, iar celor care se află temporar acolo să plece imediat.

“În contextul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre şi a evoluţiilor negative din această seară, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – „Părăsiţi imediat ţara!”, a îndemnat MAE, luni seara, într-un comunicat.

Ministerul recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea şi în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk şi Lugansk, precum şi în zona de frontieră a Ucrainei cu Federaţia Rusă şi Belarus, reamintind că situaţia de securitate se menţine tensionată şi fluidă.

În situaţii ce ar necesita acordarea de asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români în Peninsula Crimeea, capacitatea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României este extrem de limitată.

MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze permanent din surse oficiale, să manifeste atenţie sporită şi să respecte reglementările stabilite de autorităţile ucrainene.

Prin misiunea diplomatică şi oficiile consulare din Ucraina, România este pregătită să acorde protecţie şi asistenţă consulară cetăţenilor români de pe teritoriul Ucrainei.

MAE reiterează solicitarea către cetăţenii români care se află în Ucraina să-şi notifice coordonatele prezenţei lor în Ucraina online sau contactând telefonic cel mai apropiat oficiu consular (Ambasadei României la Kiev – +380936252717, Consulatul General Cernăuţi – +380635669918; Consulatul General Odessa – +380955412788; Consulatul Solotvino – +380682140918).

De asemenea, MAE reaminteşte că la nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetăţenilor români care se află temporar în Ucraina şi care solicită protecţie şi asistenţă consulară – telefon 0040 -751.084.537.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a recunoscut, luni, indepedenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk, ordonând desfășurarea de trupe în zonă, chipurile pentru “menținerea păcii”.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează