Confidenţialitate


Liga 1: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş, 1-2


Liga 1: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş, 1-2

CFR Cluj a suferit prima sa înfrângere din acest sezon, 1-2 (0-1) cu Gaz Metan Mediaş, duminică, pe teren propriu, în etapa a 9-a a Ligii I de fotbal.

Pentru au marcat Ronaldo Deaconu (27) şi Nicolae Manuel Dumitru Cardoso (60), în timp ce golul campioanei a fost reuşit de Denis Ciobotariu (90+1), notează Agerpres.

CFR, care a fost lipsită de mai mulţi jucători de bază, dar şi de antrenorul Dan Petrescu, a avut un gol anulat, pentru ofsaid la Valentin Costache (68), iar Adrian Păun a cerut penalty în min. 65, la un duel cu Roberto Romeo, dar arbitrul i-a acordat cartonaş galben pentru simulare.

CFR era singura echipă neînvinsă din Liga I.

Antrenorul portughez Jorge Costa, care a antrenat pe CFR Cluj, a reuşit prima sa victorie cu Gaz Metan. Echipa din Mediaș venea după un egal şi patru eşecuri.

CFR are doar două victorii în cinci meciuri jucate acasă în acest sezon (două egaluri şi un eşec).

Dezamăgit de lotul de jucători pe care îl are la dispoziție, antrenorul Dan Petrescu ia în calcul despărțirea de echipa clujeană.

“Nu mai vreau să stau la echipă, că n-avem nicio şansă, după meciul cu Roma vreau să plec. M-am săturat, mă duc. Îmi iau la revedere de la toată lumea. Să vină altcineva să facă faţă. Să mă mai lase şi pe mine în pace, să mă mai odihnesc. Eu vreau ca echipa să se prezinte (la meciul cu FC Argeş), dar cu alt antrenor, eu nu mai vreau. Am o clauză şi dacă nu mai pot să antrenez ce să fac? Să antrenez cu clauza în mână? Nu mai pot face faţă, am cerut mereu arbitraje corecte, jucători şi să mă lase să-mi fac treaba. Arbitraje corecte n-am… Dacă campioana României este arbitrată acasă aşa… “, a spus tehnicianul.

 


Ultimele stiri
Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO