Alți 12 miniștri care au făcut parte din Guvernele conduse de Victor Ponta sunt suspectați de fapte de corupție -…
Darius Vâlcov și-a dat demisia după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au adus la cunoștință că este suspect de trafic…
E vorba de foștii membri din perioada 2009-2011.
Mulți consuamtori se plâng că le sunt ameninţate familiile, vecinii, copiii sau sunt puse afişe mari de recuperare a datoriilor…
Eficienţa managerială şi modul în care angajaţii DIICOT şi-au îndeplinit atribuţiile vor fi verificate, începând de luni, de inspectorii judiciari,…
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, luni dimineaţă, pentru a…
Organizatorii au propus traversarea graniţei doar cu buletinul.
S-a speculat intens că Vladimir Putin este bolnav sau că la Moscova a avut loc o lovitură de stat.
Dilma Rousseff se află la al doilea mandat și este acuzată că ar proteja mai multe persoane corupte.
Britanicul, campionul mondial en titre, l-a devansat pe colegul său de la Mercedes, germanul Nico Rosberg.
Georgina Harwood nu este la prima astfel de experienţă.