Confidenţialitate


Ana Rădulescu, numită președintă a ANPDPD după demiterea Alexandrei Zară. Pîslaru: „Este unul dintre cei mai respectați specialiști”


Ana Rădulescu, numită președintă a ANPDPD după demiterea Alexandrei Zară. Pîslaru: „Este unul dintre cei mai respectați specialiști”

Sursa foto: Facebook/ Dragoș Pîslaru

Ministrul interimar al Muncii o numește pe Ana Rădulescu în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Rădulescu este conferențiar universitar, cu experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea serviciilor sociale și coordonarea unor proiecte naționale și europene de anvergură, subliniază Dragoș Pîslaru. Ana Rădulescu o înlocuiește pe Alexandra Zară, pe care ministrul interimar a demis-o în urma scandalului legat de azilele ilegale de la Bihor. 

Update 19:05. Alexandra Zară: „Înțeleg că s-a simțit într-o postură inconfortabilă, însă i-am spus și dumnealui că este vorba despre solicitarea DIICOT”

Alexandra Zară a explicat într-o conferință de presă de ce a fost schimbată din funcție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

M-a informat că motivul invocat este faptul că nu l-am anunțat înainte ca acțiunea DIICOT să se desfășoare. Înțeleg că s-a simțit într-o postură inconfortabilă, însă i-am spus și dumnealui că este vorba despre solicitarea DIICOT, structura centrală, și a IGPR – Direcția de Investigații Criminale și mi-a fost învederată expres obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile care mi-au fost aduse la cunoștință. De altfel, dacă l-aș fi informat, aș fi săvârșit o infracțiune”, a declarat Alexandra Zară.

Update 18:30. Ana Rădulescu a fost numită în funcția de președinte al ANPDPD

Este unul dintre cei mai respectați specialiști în domeniul asistenței sociale, cu o experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea serviciilor sociale, elaborarea politicilor publice și coordonarea unor proiecte naționale și europene de anvergură. Activitatea academică desfășurată în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, experiența de conducere în cadrul Centrului de Formare și Evaluare în Asistență Socială, precum și rolurile de responsabilitate exercitate în organizații europene de prestigiu, inclusiv în cadrul Federației Internaționale a Asistenților Sociali și al European Social Network, demonstrează o expertiză solidă în reforma și modernizarea sistemelor de protecție socială. Sunt convins că experiența acumulată în domeniul drepturilor persoanelor vulnerabile, al dezvoltării serviciilor sociale și al cooperării instituționale, atât în România, cât și la nivel european, va contribui fundamental la consolidarea protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități și la dezvoltarea unor politici publice centrate pe nevoile acestora”, a transmis ministrul interimal al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Știrea inițială

Președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Alexandra Zară, a fost demisă din funcție de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Oficialul a declarat că decizia vine în urma intervenției DIICOT din 30 iunie, despre care nu a știut. Tot în aceeași zi, în urma descinderilor, Asociația Dumbrava, administrată de Viorel Pașca, a fost amendată cu un milion de lei de ITM Bihor.

Ministrul Interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru: „Am demis-o astăzi din funcție pe președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, doamna Alexandra Zară”

„Am demis-o astăzi din funcție pe președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, doamna Alexandra Zară. De asemenea, am solicitat domnului Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, să dispună măsuri de sancționare a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor. Am solicitat directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să dispună măsuri de sancționare a conducerii AJPIS Bihor. Am dispus elaborarea unui protocol interinstituțional și a unor proceduri de lucru cu privire la persoanele vulnerabile vizate de acțiuni operative. Aceste măsuri vin ca urmare a modului în care aceste instituții au acționat atât în ceea ce privește intervenția DIICOT din data de 30 iunie, cât și în gestionarea acestui subiect în decursul anilor”, a transmis ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Alexandra Zară, președinta ANPDPD: „După acțiunea de relocare, ministrul mi-a mulțumit public pentru interesul și eforturile depuse”/ „ Astăzi, a reconsiderat”

Fosta șefă a ANPDPD afirmă că și-a asumat încă de la începutul procesului de relocare monitorizarea situației acestor persoane și că a dorit să verifice personal modul în care sunt îngrijite.

„De la începutul procesului de relocare a persoanelor adulte cu dizabilități în servicii sociale licențiate, mi-am luat angajamentul că voi urmări personal ca acești oameni să fie bine. Am vrut să verific direct cum se simt, ce nevoi au, ce își doresc și dacă există elemente care impun măsuri suplimentare. Dincolo de rapoarte și proceduri, am considerat că trebuie să văd toate aceste lucruri cu ochii mei. Vizitele mele în teren, în calitate de reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, se încheie astăzi. Cu puțin timp în urmă, ministrul Pîslaru mi-a comunicat că, în cursul zilei de astăzi, mă va elibera din funcție. După acțiunea de relocare, ministrul mi-a mulțumit public pentru interesul și eforturile depuse. Ulterior, am continuat să lucrăm împreună pentru gestionarea situației și pentru ca persoanele vulnerabile relocate să fie în siguranță și să primească îngrijirea necesară. Astăzi, a reconsiderat. Motivul invocat pentru revocarea mandatului meu este lipsa unei informări prealabile privind acțiunea din 30 iunie”, a mai scris Alexandra Zară pe pagina sa de Facebook.

 

Alexandra Zară, președinta ANPDPD: dacă l-aș fi informat pe ministru, aș fi săvârșit o infracțiune, potrivit Codului penal

Alexandra Zară susține că, dacă l-ar fi informat pe ministrul Dragoș Pâslaru despre acțiunea DIICOT, ar fi comis o infracțiune și s-ar fi ales cu dosar penal.

„Când organele de urmărire penală mi-au solicitat sprijinul și mi-au transmis expres că am obligația de a păstra confidențialitatea, pentru a nu pune în pericol cercetarea penală, am ales să respect legea și să nu îl informez pe ministru. Dacă aș fi făcut asta, aș fi săvârșit o infracțiune, potrivit Codului penal”, explică Alexandra Zară.

În mesajul publicat pe Facebook, Alexandra Zără a precizat că, înainte de a afla despre revocare, a mers în județele Olt, Mehedinți și Gorj pentru a verifica situația persoanelor adulte cu dizabilități relocate din Bihor în servicii sociale licențiate. Ea spune că a discutat cu beneficiarii, cu personalul centrelor și cu reprezentanții direcțiilor de asistență socială pentru a se asigura că aceștia beneficiază de condiții corespunzătoare de cazare, îngrijire și tratament medical și că au fost demarate procedurile administrative necesare.

Încă de ieri am pornit vizitele în teren, pentru a verifica direct situația persoanelor adulte cu dizabilități găsite în județul Bihor, precum și modul în care le sunt asigurate îngrijirea, siguranța și sprijinul de care au nevoie. Am reușit să ajung în județele Olt, Mehedinți și Gorj, unde am discutat cu acești oameni, cu personalul din servicii și cu reprezentanții direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului. Am urmărit, concret, dacă persoanele sunt în siguranță, dacă beneficiază de condiții adecvate de cazare, hrană, igienă și îngrijire, dacă au fost evaluate medical, dacă au acces la tratamentul necesar și dacă demersurile pentru evaluările suplimentare, pentru documentele lipsă, pentru înscrierea la medicul de familie, pentru clarificarea calității de asigurat și, acolo unde este cazul, pentru stabilirea sau actualizarea încadrării în grad de handicap au fost demarate”, a transmis Alexandra Zară.

Alexandra Zară urmează să susțină o conferință de presă, de la ora 18:30, în fața sediului ANPDPD.

Autori: Marta Strâmbeanu, Liliana Nicolae


Ultimele stiri
Primăria Capitalei anunță pe noi reguli pentru menținerea curățeniei în București: „Plăteşti pentru cât arunci” | AUDIO

România, ţara „dosarului cu şină”. Cum descriu românii experiențele avute cu administraţia publică | AUDIO

Sibiu: Copil, înregistrat în acte cu alți părinți decât cei biologici. Mama a folosit, la naștere, identitatea altei…

Cum transformi o baie simplă într-un spațiu elegant cu ajutorul accesoriilor? (P)

Santorini înregistrează o scădere semnificativă a numărului de turişti străini. De vină ar fi o platformă de rezervări…

Vârstnicii relocați la Arad din căminele din Bihor s-au obișnuit cu noua locație: „Ne simțim bine aici, avem…

Doliu în lumea muzicii după moartea lui Bonnie Tyler. Ce a spus artista despre cariera sa în ultimul…

Reuters: Vladimir Putin ar putea escalada războiul din Ucraina, inclusiv prin lovirea unor ținte NATO din țările baltice…

Arafat, după ce procurorii au pus sechestru pe averea sa în dosarul privind achiziția unui elicopter SMURD: „Contrabanda…

CSM organizează concursuri pentru conducerea a 155 de instanțe din România. Până când pot fi depuse candidaturile |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează