Confidenţialitate


Începe Art Safari


Începe Art Safari

Cel mai amplu eveniment dedicat artei din România ia startul, vineri, la Victoria Tower din București.

Aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, evenimentul reunește 11.000 de metri pătrați de artă românească de patrimoniu și contemporană, precum și artă internațională.

Până pe 20 septembrie. Art Safari va putea fi vizitat și noaptea, în fiecare vineri și sâmbătă, de către grupuri restrânse de vizitatori, care se vor bucura de tururi ghidate, art performance și muzică live.

Art Safari va găzdui aici o expoziție dedicată lui Sabin Bălașa, pictor contemporan celebru. Fiecare pânză a lui Sabin Bălașa pare să fie o fereastră, un hublou deschis spre univers, un cosmos populat de ființe feminine și masculine surprinse în drumul lor inițiatic, mereu însoțite de animale cu rol protector.

Alături de numeroase muzee și colecționari, Camera Deputaților din România va împrumuta din gestiune proprie, în premieră națională, 8 lucrări de artă semnate de Sabin Bălașa pentru expoziția din cadrul Art Safari 2020, lucrări pe care publicul va avea șansa să le admire pentru prima dată în cadrul unei expoziții.

Pavilionul Muzeal este dedicat lui Gheorghe Petrașcu, a cărui artă s-a impus încă de la începuturile sale pe simezele celor mai relevante manifestări artistice românești și a rămas până astăzi apreciat drept unul dintre cei mai importanți mari maeștri ai artei de început de secol XX.

Anul acesta Israelul este țară invitată și va fi reprezentată printr-o instalație textilă de mari dimensiuni, semnată de Gilli Avissar, amplasată în atriumul Art Safari. „Tehnica sa versatilă, un joc între creație și spectacol, îi oferă lui Gili Avissar abilitatea de a personaliza spațiile în care expune. De aceea, știm că lumile pe care le va crea pentru această ediție vor transporta publicul în noi dimensiuni. Vă invităm să le descoperiți la Art Safari”, transmite  David Saranga, Ambasadorul Israelului în România.

Și Satelitul Art Safari din AFI Cotroceni va găzdui 1.000 de metri pătrați de artă, oferind patru experiențe distincte: sculptură, arte textile, instalație mobilă semnată Obie Platon, unul din cei mai bine cotați artiști tineri români (pictor și graffer) și o instalație artistică surpriză, de mari dimensiuni pentru toate vârstele. Accesul în cadrul Pavilionului AFI – ART va fi gratuit, în perioada 11-20 septembrie 2020.

 Măsuri de siguranță la Art Safari 2020

 Accesul fiecărui vizitator în muzeul temporar Art Safari se va face controlat, iar traseul de vizitare va fi unul tip circuit unidirecțional, prin stabilirea unor fluxuri de vizitare, în zone expoziționale diferite. Vizitatorilor le va fi verificată temperatura la intrarea în spațiul expozițional, aceasta fiind o condiție obligatorie de acces. De asemenea, accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării corespunzătoare a măștii pe toată durata vizitei. Vizitatorii vor fi rugați să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, pus la dispoziție la intrarea în Art Safari și în multiple alte puncte, la fiecare nivel.

Biletele și abonamentele cu reducere de 30% (40 lei pentru un bilet de o zi și 80 lei pentru un abonament) pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro.

 


Ultimele stiri
Taxe mai mari pentru turiștii care vor să viziteze parcurile naționale din Statele Unite. Cât va costa un…

STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…