Confidenţialitate


Good Routine®: 3 PENTRU O PROVOCARE | Cristina: Aplicația mă ajută atât pe partea de nutriție, cât și pe partea de sport


Good Routine®: 3 PENTRU O PROVOCARE | Cristina: Aplicația mă ajută atât pe partea de nutriție, cât și pe partea de sport

Cristina, care a acceptat provocarea pentru SPORT, spune că se ajută tot mai mult de aplicația 121tribe.

”Weekendul a fost unul foarte reușit! Având mai mult timp liber, mi-am dedicat întreaga dimineață, atât sâmbătă, cât și duminică, activităților fizice.

Aplicația mă ajută atât pe partea de nutriție (m-am inspirat din rețete), cât și pe partea de sport.

Sâmbătă am resimțit febra musculară de care mă temeam, dar nimic de speriat. Duminică a fost ziua de relaxare, în care am încercat câteva exerciții de gimnastică și yoga, pentru a nu resimți prea tare febra musculară.

Sfatul meu este ca oricine se simte obosit și lipsit de viață, să dedice 30 de minute sau chiar o oră pe zi, dimineața, activității fizice. Fie că este vorba de fitness, fie că este vorba de ceva mai lejer, efectele sportului se văd chiar din prima zi. Iar pentru cei ce nu știu de unde să înceapă, niciodată să nu renunțe la idee. Cel mai bine este să ceară ajutorul unui profesionist”, spune Cristina.

La Europa FM am ales la finalul lunii octombrie, în Deșteptarea, pe Cristina, Mihai și Sabin să își găsească starea de bine și rutine bune!

Despre primele zile sub noul său program am povestit în urmă cu câteva zile, într-un interviu video:


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…