Confidenţialitate


Familia regală britanică, la schi în Alpii francezi – GALERIE FOTO


Familia regală britanică, la schi în Alpii francezi – GALERIE FOTO

Ducele şi Ducesa de Cambridge au făcut publice, pe contul oficial de Facebook al monarhiei britanice, noi fotografii din vacanța pe care au petrecut-o alături de copiii lor la schi în Alpii francezi.

“Ducele și Ducesa de Cambridge sunt încântați să împărtășească aceste fotografii de familie, surprinse într-o vacanță de schi alături de Prințul George și Prințesa Charlotte în Alpii francezi.

Ducele și Ducesa au invitat fotograful oficial John Stillwell să facă aceste poze la începutul săptămânii trecute.

Aceasta a fost prima vacanță în formulă de patru și prima dată când copiii s-au jucat în zăpadă.

A fost o vacanță foarte scurtă și specială, iar ei sunt fericiți că John Stillwell a reușit să surprindă momentele atât de bine”, se arată în mesajul postat Facebook de monarhia britanică, alături de fotografii.

 

 


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează