Expoziția „Jurnal de România.Confesiuni despre credință”. Carmen Lidia Vidu: „Sunt luată peste picior și trebuie să țin ascunsă relația mea cu Dumnezeu”

„Eu nu las copilul la ora de religie. Nu vreau să aud de popi. Cununia la biserică e doar ca să facă  preoții bani. La spovedanie e ca la piață.”

Sunt doar câteva propoziții pe care le auzim aproape zilnic și, inevitabil, când pornim sau intrăm într-o discuție despre religie, despre credință, care ajunge până la „e bine/nu e bine” să te duci la biserică, să botezi copilul, să ții datinile ortodoxe, etc.

În acest context vine expoziția „Jurnal de România. Confesiuni despre credință”, deschisă din 19 mai la Palatul Mogoșoaia, Galeria Cuhnia. Experimentul ne invită, înainte de toate, la o dezbatere interioară. Ce relație avem noi cu Dumnezeu? Cum am construit această relație? Cum evoluează și cine ne influențează cel mai tare?

Vom ajunge și la constatări de genul „mă jenez să spun că merg la biserică”, situație prin care a trecut și trece, de multe ori, autoarea expoziției, regizorul de teatru și de film Carmen Lidia Vidu, care, de doi ani, lucreză la seria-documentar sub numele „Jurnal de România”.

E invitația mea la dialog. Nu spun că e bine să fii credincios, ortodox sau baptist, dar e bine să-mi asum ceea ce sunt, ceea ce simt și să caut să mă maturizez.

De ce să numim o astfel de expoziție provocatoare… Ar fi, ca prim argument, faptul că autoarea propune subiectul într-un context total defavorabil în care, să vorbești despre „a merge la biserică” sau a „construi o relație” cu Dumnezeu par chestiuni demodate, despre care public și agresiv se susține că ascund mai degrabă un neajuns decât o încercare de a explora limitele propriei credințe. Ar mai fi, ca un al doilea argument, faptul că tema e propusă de o artistă tânără, experimentată, dar care nu s-a lăsat dusă de valul anti-biserică. Pentru că, dincolo de ritualul bisericesc, e mai mult.

Tema credinței și a confesiunilor despre relația sa cu Dumnezeu vine, așadar, de la un artist care numai conformist nu poate fi numit ( de la spectacolele multimedia, la montajele din seria „Jurnal de România”) dar care dezvăluie „bagajul” spiritual din copilărie, la care și-au adus contribuția bunicul, bunica, tatăl, pastorul, etc, persoane devenite personaje centrale în expoziție.

Carmen Lidia Vidu ne vorbește despre relația sa personală cu credința, fără să omită faptul că, a fi un credincios practicant (sau, măcar, „explorator”) te poate pune, uneori, în situații delicate față de persoane apropiate sau de cei care fac parte din aceeași generație cu tine.

Eu sunt un om care merge la biserică, dar merg și la biserica ortodoxă, și la cea catolică, și la baptiști, fiindcă tatăl și bunicii mei sunt baptiști, mama și cu mine suntem ortodoxe. Sunt în căutare, dar sunt în două lumi. Într-o lume care refuză biserica, de multe ori sunt agresată, aproape, de cei dragi mie, fiind luată peste picior și atunci trebuie să țin, așa,  la nivel ascuns, relația mea cu Dumnezeu. Iar când merg la biserică, de multe ori găsesc atitudini care se contrazic. O parte din predică vorbește despre toleranță, despre dragoste, despre unirea tuturor credințelor. De multe ori, după aceste predici se strecoară și șerpi veninoși, cum că ceilalți sunt sectanți, Dumnezeul lor nu e adevărat. Și atunci am încercat, prin expoziția de la Mogoșoaia, să văd de unde vine credința mea, care au fost momentele în care am stat de vorbă cu Dumnezeu, care au fost oamenii care au intervenit în aceste momente, care mi-au construit relația cu această căutare a mea, către spiritualitate.

Cunoaștem, în „Confesiuni despre credință”, personajele care i-au influențat relația cu divinitatea.

Vorbesc despre bunicul meu, croitor al orașului, la Anina, dar, în același timp, și persană marcantă în comunitatea baptistă de la Anina, fiindcă era dirijor de cor, în același timp cânta la trompetă, la vioară, la orgă. De fiecare dată când mergeam în biserica de la Anina, el fiind în centrul bisericii, strigam: Taica, taica..!, și toată lumea era rușinată. Dar pentru mine era un rock-star și eram foarte mândră că sunt rudă cu el.

Carmen Lidia Vidu despre expoziția „Jurnal de România. Confesiuni despre credință”:

Bunica mea, bucătăreasă… Am fost răsfățată toată viața cu bunătăți și am fost alintată de ea destul de mult. Cânta imnuri bisericești, atât în cor, cât și acasă, și îmi place foarte mult spațiul sonor pe care l-a creat între mine și Dumnezeu, foarte naiv, foarte inocent și foarte casnic.

Apoi, e tatăl meu, un om de o bunătate și de o frumusețe rară. Unde e bunătate și frumusețe, e multă cădere. O zbuciumată relație cu Dumnezeu din cauza tatălui meu și el e prezent în expoziție.

Mai este un pastor prezent, Cristi Barbosu, care ne spune „e vremea să crești” și are  o predică ce pe mine m-a marcat, deoarece toată lumea te îndeamnă spre inocență, spre puritate, „menține-te copil”. El mi-a vorbit despre frumusețea maturizării, a colonaei vertebrale, a asumării a ceea ce ești, a căutării către o statură care să fie una matură și echilibrată, să nu mă bată azi vântul, mâine ploaia, poimâine să mă ardă soarele. Să învăț să cresc. E o stare care lucrează în mine și care definește foarte bine proiectul „Jurnal de România”.

Expoziția „Confesiuni despre credință”, deschisă la Palatul Mogoșoaia până în data de 14 iunie, este rezultatul unor căutări concretizate, în ultimii ani, în diverse proiecte semnate de Carmen Lidia Vidu.

Jurnal de România este proiectul documentar pe care l-am început în urmă cu doi ani. În acest moment, cuprinde două spectacole de teatru-documentar, „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” și „Jurnal de România. Constanța”, un scurt-metraj documentar, „Jurnal de România. Musulman”, iar sâmbătă, 19 mai, a avut loc vernisajul primei expoziții din acest proiect.

Cele două spectacole de teatru din cadrul acestui proiect-documentar amplu, Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” și „Jurnal de România. Constanța”,  au fost prezente în mai multe festivaluri din România și au fost prezentate inclusiv la Viena. În toamnă vor fi jucate, din nou, într-un festival internațional. Iar scurt-metrajul „Jurnal de România. Musulman” a fost recompensat, deja, cu trei premii internaționale.

Cred în acest proiect pentru că este un fel de a mă diagnostica, la vârsta de 38 de ani, de a nu mai trăi raportându-mă la viitor, la ceva ce o să vină, refuzând oarecum să mă maturizez și să exist cu adevărat în realitatea României din 2018. E un exercițiu documentar, social, antropologic aproape. Stau de vorbă cu oamenii din jurul meu, să le aflu relația personală, mai puțin turistică, mai puțin televizată…relația personală pe care o au cu mama, cu tata, cu vecinii, cu alimentația, cu primarul, cu spitalul, cu feminismul…

 

___________________________________________

„Jurnal de România. Confesiuni despre credință”

„Jurnal de România” este spațiul de dialog pe care Carmen Lidia Vidu l-a deschis din nevoia de a-și cunoaște generația și, prin ea, România mai puțin turistică și mai puțin televizată. Este vorba de un proiect complex și de durată, care va cuprinde spectacole de teatru, scurtmetraje și expoziții. În acest moment proiectul conține două spectacole de teatru

(Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, http://jurnalderomaniasfantugheorghe.tumblr.com  și Jurnal de România. Constanța, https://jurnalderomaniaconstanta.tumblr.com) și un scurtmetraj Romanian Diary. Muslim Diary / Jurnal de România. Jurnal de musulman)

 

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS