Confidenţialitate


Doi șefi din Poliția Română – prinși băuți la volan, în București


Doi șefi din Poliția Română – prinși băuți la volan, în București

Doi șefi din Poliția Română au fost prinși băuți la volan vineri seară în București, într-o razie a Brigăzii Rutiere.

Unul dintre ei s-au ales cu dosar penal, dar împotriva lor s-au luat şi alte măsuri.

Cei doi au fost opriţi în zona Dudeşti-Pantelimon, în timpul unei razii.

Primul, Cristian Stan, chestor în Poliţie la Direcţia Cazier a Inspectoratului General al Poliţiei Române, conducea maşina de serviciu în haine civile.

El avea 0,16mg pe litru alcool pur în aerul respirat şi i s-a reţinut permisul de conducere.

Câteva ore mai târziu, a fost prins la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice, şeful Poliţiei Sectorului 4, Cornel Drumariu. Acesta a fost dus la Institutul de Medicină legală, pentru recoltarea probelor în vederea stabilirii alcoolemiei.

I s-a reţinut carnetul de conducere, a primit o amendă şi I s-a întocmit şi dosar penal.

Ambii poliţişti vor fi şi cercetaţi disciplinar.

 


Ultimele stiri
Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO