Confidenţialitate

DIICOT: 19 percheziții la suspecți din Iaşi, Galaţi şi Neamţ care ar fi falsificat peste 72.000 de euro, bani pe care i-ar fi pus în circulație | AUDIO

Au reuşit să plaseze peste 72.000 de euro în bancnote contrafăcute. Procurorii DIICOT şi poliţiştii din Neamţ au făcut 19 percheziţii în locuintele unor suspecţi din Iaşi, Galaţi şi Neamţ care ar fi falsificat bancnote euro, pe care le-ar fi pus în circulaţie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din ianuarie până în mai 2023, grupul infracțional organizat ar fi plasat pe piață aproximativ 900 de bancnote de 50 şi 100 de euro falsificate. Odată cu încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, suspecții ar fi indus în eroare mai multe persoane, reuşind plasarea a peste 72.000 de euro, în bancnote contrafăcute.

„Având în vedere calitatea superioară a bancnotelor falsificate, acestea au fost acceptate ușor de persoanele neobișnuite cu acest tip de valută”, transmit polițiștii nemţeni.

Doi dintre suspecţi au fost prinşi în flagrant având asupra lor 90.700 euro falşi în bancnote de 50, 100 şi 500 de euro, 39.900 de lei şi 39.900 lei şi 5 telefoane mobile.

De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost depistate bancnote contrafăcute de 20, 50, 100 şi 200 de euro în valoare de 15.650 de euro, precum şi 4.900 de lei, 10 telefoane mobile şi diferite documente.
Opt persoane cercetate în acest caz au fost duse la audieri.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cazul „Caracal”: Gheorghe Dincă, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare | AUDIO