Gabriela şi Crina sunt mamă şi fiică, dar, cumva, rolurile lor în relația asta s-au tot inversat, sub presiunea vieții.
Fiica a devenit sprijin și salvarea mamei mult mai devreme decât ar fi cerut vârsta.
Gabriela este o femeie care a trecut printr-o căsnicie nefericită, care îşi creşte singură copilul şi care, de când a venit în Bucureşti în căutarea unui loc de muncă, a locuit pe unde a apucat.
Când lucrurile au mers cu adevărat bine, a avut bani să-nchirieze un timp câte-o cămăruţă dărăpănată prin vreo ruină. De multe ori mama a trebuit să doarmă pe străzi.
Există destine tragice pentru care și speranța, când vine, e adusă de o nenorocire și e împănată cu ghinioane.
Gabriela și-a văzut mama răpusă de o boală groaznică, însă așa a moștenit locuința acesteia, o garsonieră minusculă într-un bloc vechi.
Dar odată cu garsoniera, Gabriela a moștenit și datoriile la întreținere lăsate de mama ei: aproape 10.000 de lei şi o somaţie de executare silită.
Când a căpătat un acoperiș deasupra capului, Gabriela a fost pusă-n situația să-l și piardă, aproape imediat. Spiritul ei s-a frânt, și aici a intervenit fiica ei, Crina, care i-a fost unicul sprijin. Pentru a-şi îngriji mama, a fost nevoită la un moment dat să renunţe la şcoală. De fapt, chiar şi la copilărie.
Crina nu e tocmai un copil oarecare. A crescut cu multe lipsuri şi are deja privirea unui om matur, care a văzut multe la viaţa lui. Multe, şi triste… Este în clasa a șaptea, dar a schimbat până acum cinci școli. Nici unui adult nu i-ar fi uşor să schimbe cinci locuri de muncă în șapte ani.
Crina şi-a petrecut cea mai liniştită parte a copilăriei la un azil de bătrâni, la care mama ei se angajase ca îngrijitoare. Pe atunci, nu duceau grija zilei de mâine…
“Prima zi în care am mers acolo, îmi aduc aminte că mâncasem o mâncare foarte bună. Aveam o cameră a noastră, cu duş. Oamenii erau ok”, își amintește Crina.
Crina tânjea după compania altor copii, dar viaţa la căminul de bătrâni din Călăraşi era liniştită.
Poate că şi azi ar fi fost la fel, dacă bunica ei nu s-ar fi îmbolnăvit. Crina şi mama ei, Gabriela, nu au avut niciodată o relaţie prea bună cu bătrâna care acum, era pe patul de moarte. Totuşi, s-au întors la Bucureşti pentru a o îngriji.
“Am ajuns aici. Într-adevăr mama era rău… Abia venise de la citostatice. Ea stătea în patul ăla mare şi acolo era un fotoliu care se întindea. Două inse într-un spaţiu…”, mărturisește Gabriela.
Toate trei locuiau într-o garsonieră minusculă într-un bloc vechi. Pentru Gabriela, o mamă singură care în cea mai mare parte a vieţii a trăit de pe o zi pe alta, uneori pe străzi, moartea mamei, care încercase în câteva rânduri să se sinucidă, a fost prea mult. Gabriela a cedat, aşa cum ar fi făcut-o mulţi în locul ei.
“Am început de la atacuri de panică. Stări de rău. Depresie din aia naşpa. Mi-era frică şi să merg până la bucătărie”, povestește Gabriela.
Fiica ei avea pe atunci 11 ani. Crina şi-a ţinut mama în braţe şi i-a spus de mii de ori că “o să fie bine”.
“Se ducea în piaţă, cumpăra ce cumpăra. Mă întreba ce vreau să îmi facă de mâncare. Ciorbă, tocană. Crede-mă, chiar gătea. Ca copil, să gateşti… – Mergea şi la şcoală? – Mergea şi la şcoală”, își amintește Gabriela.
“Mai plângeam la şcoală uneori. – Şi acasă nu…? – Acasă dacă mai plângeam, plângeam noapte. – De ce? – Nu ştiu. Să nu mă vadă nimeni. – Să nu îi fie greu mamei tale? – Da, şi de asta”, a recunoscut Crina.
În 14 ani, soarta a încercat-o pe Crina cât pentru o viaţă întreagă. Ea şi mama ei mai au mult de luptat până să ducă o viaţă liniştită. Dar cu dragoste şi răbdare, vor reuşi. Poate şi cu puţin ajutor.
Dacă doriţi să le ajutaţi pe Gabriela şi Crina, ne puteţi scrie la adresa de mail visez@europafm.ro
