Confidenţialitate


AUDIO | CNCD s-a autosesizat în urma declarațiilor controversate ale primarului din Târgu Mureș


AUDIO | CNCD s-a autosesizat în urma declarațiilor controversate ale primarului din Târgu Mureș

Apar primele reacții după declarațiile primarului din Târgu Mureș privind reguli clare pentru cei care vor să facă copii.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat și-l cheamă pe primarul ALDE, Dorin Florea, la audieri săptămâna viitoare.

“Analizăm nu doar postarea, ci și declarațiile ulterioare, sub aspectul unei posibile fapte de discriminare săvârșită printr-un discurs de ură față de categoriile sociale, respectiv elementul etnic. Am rămas siderat și de comentariile la aceste postări și la reacțiile din societate”, a spus la Europa FM președintele CNCD, Csaba Asztalos.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminăriivine după ce primarul a scris pe pagina sa de Facebook că viitorii părinţi trebuie să facă dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile sau o situaţie financiară acceptabilă.

Alte reguli se referă la nivelul de educaţie şi la vârsta viitorilor părinţi. “Cine nu îndeplineşte aceste condiţii, dar face totuşi un copil, acesta ar trebui să-i fie luat de stat”, spune Florea.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează