Confidenţialitate

Chef Cezar Munteanu și Mihaela Bilic, despre alimentația copiilor: Cum împrietenești copiii cu mâncarea sănătoasă? | VIDEO

Chef Cezar Munteanu a fost invitatul Mihaelei Bilic în emisiunea „Frecvența Gustului” la Europa FM, unde a vorbit despre alimentația copiilor și cât este de important să știi cum să le vorbești copiilor despre mâncarea sănătoasă, cum să o gătești și, mai ales, cum îi împrietenești pe copii cu mâncarea sănătoasă. „Au trecut 100 de mii de copii prin mâna mea în peste 10 ani”, spune Chef Cezar Munteanu referindu-se la proiectul „Sănătatea începe din farfurie”. Deși proiectul s-a oprit, Chef Cezar Munteanu încă lucrează cu copiii în ceea ce privește alimentația, cu părinții acestora, dar merge și în școli unde vorbește despre mâncarea sănătoasă.

Chef Cezar Munteanu: „Știu din propria experiență și dacă am avut un ajutor de nădejde în a mă mula pe copii, au fost chiar copiii mei, cu care am făcut lucruri greșite o bună parte din timp, din copilăria lor, dar după am reușit să recuperăm și să facem lucruri frumoase împreună. Pentru că da, copiii au mari probleme, sunt foarte sensibili, ajung să sufere în familie, ajung să sufere la școală. Bully-ingul nu-l uităm: dacă ești mai plinuț sau dacă ai un exemplu nefericit în sport, pentru că inclusiv în sport poțisă te trezești cu un antrenor – și asta o spun din propria experiență cu fata mea, căreia i-a spus antrenorul <<Ești un pic cam dodoloață dacă vrei să prinzi echipa mare>> – în condițiile în care nu avea decât 12 ani, niște schimbări hormonale”.

Mihaela Bilic: Riscăm, dintr-o vorbă aruncată greșit, să le creăm complexe pe viață.

Chef Cezar Munteanu: „Pot să spun că nu s-a oprit totul aici. Adică, într-un final ea a venit și ne-a mărturisit că se duce la baie după ce mănâncă. Mă bucur că te-a gândit să abordezi subiectul acesta cu mine pentru că am exemplul viu”.

Mihaela Bilic: Eu m-am gândit la alimentația copiilor pentru că „Sănătatea începe din farfurie” a fost un proiect al nostru de suflet construit într-un moment în care eu aveam o carte „Sănătatea are gust”, iar împreună cu tine am mutat această noțiune de sănătate în farfurie. Cred că sunt mai mult de 10 ani de atunci…

Chef Cezar Munteanu: „Sunt mai mult de 10 ani. Au trecut 100 de mii de copii prin mâna mea de atunci, deci pe cifre. Proiectul s-a oprit pentru că toate au un final, m-am dedicat altor proiecte, dar asta nu înseamnă că am renunțat la proiectele cu copiii. Din contră, am în continuare proiecte cu copii și știu cât de important este să ai grijă de copilul tău și din acest motiv țin să te felicit că ai avut și tactul și răbdarea necesară să le vorbești ascultătorilor și să prindă curaj să stea în dialog cu tine”.

Chef Cezar Munteanu: „Să lucrezi cu 300 de copii odată a fost un challenge”

Mihaela Bilic: Interacțiunea cu copiii nu este un lucru ușor. Ce ai descoperit din interacțiunea cu ei și care crezi că sunt miturile, greșelile, direcțiile pe care părinții câteodată le proiectează asupra copiilor? Tot ce credem noi din alimentația și viața noastră de adult și din relația noastră cu mâncarea e nedrept câteodată să proiectăm asupra copiilor. Cum ai reușit să creezi un mesaj echilibrat direct adresat copiilor?

Chef Cezar Munteanu: „Tocmai făcând din legmue și fructe personaje, supereroi. Dar au fost și lucruri neplăcute pe care le-am văzut mergând în școli: copii străvezii din cauza unor carențe mari în alimentație. Am văzut și partea cealaltă cu copii obezi, foarte mulți. Au fost școli în care am fost hulit. Să lucrezi cu 300 de copii odată a fost un challenge.

„Sunt diferite tehnici, ai găsitul sous vide – gătitul la temperatură joasă în absența aerului – metodă de a conserva foarte bine nutrienții, textura, culoarea. Am încercat să împrietenesc tehnicile de gătiti cu părinții, pentru că să gătești o conopidă… copiii se strâmbă la conopidă, la brocolli, conopida are foarte mult calciu. Și conopida o fierbi în lapte fără capac – acesta este cel mai bun truc”.

Urmărește întreaga emisiune „Frecvența Gustului” aici

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cum ne hidratăm vara? Mihaela Bilic: „Sucul nu este apă” | VIDEO