Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța. Un marinar a murit, iar trei sunt dispăruți | AUDIO
Sursa foto: marine traffic
O navă comercială a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța. Un marinar a murit, nouă au fost salvați, iar alți trei sunt dați dispăruți. Cei nouă marinari vor fi aduși, cu nava ARSVOM, în port, la Terminalul de pasageri.
Imediat după primirea semnalului de alarmă, nave ce aparțin Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au plecat în misiune pentru recuperarea marinarilor.
„O amplă operațiune de căutare și salvare se desfășoară în acest moment în Marea Neagră. Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a fost alertat astăzi, în jurul orei 10:00, cu privire la nava Coriv, aflată în dificultate în afara apelor teritoriale ale României, la o distanță de aproximativ 13 mile marine travers de Constanța”, a precizat purtătorul de cuvânt al Autorității Navale Române, Irina Pușcașu.
Purtătorul de cuvânt al Autorității Navale Române, Irina Pușcașu: La bordul navei s-au aflat 10 cetățeni ucraineni și trei cetățeni azeri
Potrivit platformei Marine Traffic, nava este sub pavilionul Insulelor Comore. A plecat din Turcia și se îndrepta spre Sulina. Nava este de tipul celor care pot transporta minereuri și petrol. Echipajul era format din 13 membri.
„10 cetățeni ucraineni și trei cetățeni azeri. Imediat după primirea semnalului de alarmă, nave aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și Ministerului Afacerilor Interne au plecat în misiune pentru recuperarea marinarilor. Până în acest moment, navele de intervenție au reușit să recupereze din apă nouă persoane în viață și un corp neînsuflețit. Echipele de salvare continuă operațiunile de căutare pentru identificarea și salvarea celorlalți trei membri ai echipajului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Autorității Navale Române, Irina Pușcașu.





