Confidenţialitate


CCR a validat rezultatul prezidențialelor. Iohannis: Voi veghea la respectarea Constituției | AUDIO


CCR a validat rezultatul prezidențialelor. Iohannis: Voi veghea la respectarea Constituției | AUDIO

Curtea Constituțională a României a validat, joi, cu unanimitate de voturi, rezultatul alegerilor prezidențiale și alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte.

„Cu unanimitate de voturi, CCR, în numele legii hotărăște: Validează alegerea domnului Klaus Werner Iohannis în funcția de președinte al României”, a spus președintele CCR, Valer Dorneanu.

Klaus Iohannis a afirmat că în cel de-al doilea mandat al său va acționa pentru o mai bună funcționare a autorităților și instituțiilor publice și va veghea pentru respectarea Constituției.

„În virtutea rolului constituțional al Președintelui României, voi acționa pentru o mai bună funcționare a autorităților și instituțiilor publice, pentru ca acestea să fie cu adevărat în slujba românilor. Voi continua să fiu un apărător ferm al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, al valorilor supreme consacrate în Constituție, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din Decembrie 1989, apărate cu jertfă de sânge în urmă cu 30 de ani. Voi veghea în continuare la respectarea Constituției și voi susține și în viitor, cu toată hotărârea, valorile statului de drept și parcursul european al României. Acestea sunt nu doar principiile care mi-au călăuzit întotdeauna acțiunile și deciziile, dar și direcția în care, nu o dată, ci de trei ori în acest an – la alegerile europarlamentare, cu ocazia referendumului pentru justiție și la alegerile prezidențiale – românii au arătat că vor să meargă țara noastră. Drumul ales de români este unul cu un singur sens, la care, prin activitatea lor, trebuie să se alinieze toate autoritățile statului”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul ședinței solemne.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează