Confidenţialitate


Brașov: 3 persoane au suferit arsuri grave în urma unui incendiu izbucnit la o casă. Victimele au ajuns la spitale din Brașov și București | VIDEO | GALERIE FOTO


Brașov: 3 persoane au suferit arsuri grave în urma unui incendiu izbucnit la o casă. Victimele au ajuns la spitale din Brașov și București | VIDEO | GALERIE FOTO

Trei oameni au fost grav răniți în urma unui incendiu puternic izbucnit azi-noapte la o casă din localitatea Cristian, județul Brașov. Două dintre victime prezintă arsuri de gradul 2 și 3. Una a fost transportată la un spital din Brașov, iar pentru cea de-a doua medicii au decis transferul la București.

Cele trei persoane se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului. Două dintre ele, un bărbat și o femeie sunt în stare gravă, după ce au suferit arsuri de gradul 2 si 3.

Pompierii Inpsectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov au intervenit la miezul nopții cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru acordarea asistenței medicale.

În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată. Acesta a fost însă localizat înainte să se extindă la alte locuințe din apropiere.

Toate victimele au fost transportate la Spitalul Județean Brașov pentru investigatii medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate. Ulterior, una dintre ele a fost transferată la un spital din București, potrivit ISU Brașov.

Sursa foto: ISU Brașov

Sursa video: ISU Brașov

Citește și: Vâlcea: Peste 60 de oameni, evacuați în cursul nopții în urma unui incendiu izbucnit la parterul unui bloc | AUDIO | VIDEO


Ultimele stiri
PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?