Confidenţialitate


Art Safari se deschide pe 13 mai


Art Safari se deschide pe 13 mai

Târgul de artă contemporană ART SAFARI va fi găzduit de clădirea parcării CICLOP din București.  În perioada 13-17 mai, la primul etaj al clădirii, vizitatorii vor intra în contact cu arta modernă românească din muzee importante din țară, majoritatea lucrărilor în premieră bucureșteană.   Etajele doi și trei sunt dedicate artei contemporane, unde vizitatorii se pot bucura de prezența unor galerii de artă contemporană consacrate, precum: LARM Gallery (Copenhaga, Danemarca), Trapez (Budapesta, Ungaria), Doris Ghetta (Bolzano, Italia).

 

Ciclop este un reper arhitectural discret al Bucureștiului. Arhitectura acestei ediții Art Safari Bucharest se subordonează structurii impresionante a clădirii Ciclop, fără să încerce să estetizeze spațiul, ci mai degrabă prin a susține traseul unic, planimetria, ritmul dat de compartimentarea arhitecturală și proporțiile specifice funcțiunii originale.” – Attila Kim, Arhitect Art Safari Bucharest 2015

 

În cadrul Art Safari Bucharest, vizitatorii vor putea participa la conferinţele dedicate artei contemporane şi vor putea răsfoi albume și cărţi de artă. De asemenea, pot descoperi lucrări de artă contemporană care pot fi achiziționate, aflând și povestea din spatele lucrării chiar de la autorul acesteia.


Ultimele stiri
Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa

Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul…

Cum va contribui România la eforturile coaliției internaționale pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: „Am căpătat ceva experiență…

Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO