Confidenţialitate


ARGEȘ: Percheziții la suspecți de braconaj


ARGEȘ: Percheziții la suspecți de braconaj

Polițiștii din Argeș au efectuat, joi, pe raza localității Popești, percheziții domiciliare la două persoane bănuite de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Anchetatorii au descoperit o armă de vânătoare deținută ilegal, 131 de cartușe și un căprior ținut în captivitate.

Din cercetări a reieșit faptul că, începând din luna februarie a acestui an, indivizii ar fi utilizat arma deținută ilegal de unul dintre ei, pentru acte de braconaj cinegetic, pe raza fondului de vânătoare 49 Ștefan cel Mare.

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, arma și cartușele, iar căpriorul a fost predat reprezentanților Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sitarul.

Suspecții au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…