Confidenţialitate


26 de persoane vulnerabile, relocate din spațiile „improprii” deținute de o persoană fizică în Olt. Controlul a fost pregătit „în detaliu”, spune Ministerul Muncii 


26 de persoane vulnerabile, relocate din spațiile „improprii” deținute de o persoană fizică în Olt. Controlul a fost pregătit „în detaliu”, spune Ministerul Muncii 

Sursa foto: Shutterstock

Mai multe persoane vulnerabile care locuiau în condiții improprii, la o persoană fizică din Olt, au fost relocate în urma unui control demarat de Ministerul Muncii. Acțiunea a fost rezultatul colaborării mai multor instituții și a fost pregătită în detaliu, transmite vineri, 14 august, Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Cele 26 de persoane – este vorba despre oameni cu dizabilități, persoane vârstnice și oameni aflați în situații dificile din punct de vedere social și economic -, găzduite de o persoană fizică într-o locație din județul Olt, au fost relocate joi, pe 13 august. Acest lucru s-a întâmplat în urma unui control care a arătat că spațiile în care trăiau „prezentau riscuri serioase pentru siguranța și bunăstarea acestora”, precizează Ministerul Muncii.

Pe lângă spațiile de cazare considerate improprii, au fost găsite nereguli și la siguranța instalațiilor electrice.

Județele în care au fost relocați oamenii

Ministerul Muncii spune că fiecare persoană a fost implicată direct în procesul de identificare și alegere a locului în care urma să fie transferată și și-a exprimat acordul cu privire la această măsură.

În urma relocării, oamenii au ajuns în centre sociale din Teleorman – două persoane, Constanța – patru persoane, Ilfov – două persoane, Prahova – o persoană, încă o persoană în Dâmbovița, șase în județul Olt și zece în județul Giurgiu.

O altă persoană a fost trimisă la UPU și apoi a fost preluată de DGASPC Olt, iar o alta a fost trimisă la UPU Giurgiu și de acolo va fi preluată de DGASPC Giurgiu.

De asemenea, oamenii au fost ajutați și de Biserica Ortodoxă – Mitropolia Olteniei cu hrană și cele necesare pe durata deplasării.

ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru: Pentru unele persoane dintre acestea a existat posibilitatea revenirii în familie, pentru altele vor fi dezvoltate soluții în comunitate

„Relocarea este temporară pentru unele persoane. Pentru unele dintre acestea a existat posibilitatea revenirii în familie, pentru altele vor fi dezvoltate soluții în comunitate, inclusiv în cadrul procesului de dezinstituționalizare. Altele vor avea nevoie, cel puțin pentru o perioadă, de servicii rezidențiale și de îngrijire specializată. Primul pas a fost ca oamenii să ajungă într-un loc sigur, unde să primească îngrijire, evaluare, consiliere și sprijin”, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Acțiunea a avut loc ca urmare a solicitării ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, de verificare a persoanelor fizice și a centrelor nelicențiate la nivel național care găzduiesc sau au în îngrijire persoane vulnerabile.

Ministerul Muncii mai spune că intervenția din Olt a fost pregătită în detaliu, cu implicarea serviciului de asistență socială din cadrul primăriei, împreună cu DGASPC Olt, ISU, DSU, Poliție și UPU Slatina, sub coordonarea ANPDPD și a Prefecturii Olt.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează