Confidenţialitate


”20 de ani în Siberia” – cu Amalia Ciolan, la Teatrul Național București


”20 de ani în Siberia” – cu Amalia Ciolan, la Teatrul Național București

La Teatrul Național din București putem vedea spectacolul “20 de ani în Siberia”, realizat după mărturiile unei românce din Bucovina – Anița – care a fost deportată în Siberia în timpul Uniunii Sovietice. După 1961, Anița a revenit în țară – dar cartea sa și povestirile din perioada grea petrecută în Siberia au putut fi publicate abia după revoluția din 1989.

“20 de ani în Siberia” este un monolog dramatic în regia lui Sorin Misiranțu, după cartea “20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” de Anița Nandriș-Cudla.

Actrița Amalia Ciolan prezintă destinul unei țărănci bucovinence, Anița, deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, la Cercul Polar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord fusese ocupată de Uniunea Sovietică – AUDIO.

Separată de soțul și de mama bolnavă, pe care nu avea să-i revadă niciodată, Anița a supraviețuit regimului de înfometare, bolilor și muncii într-un mediu extrem de dur.

A reușit să își crească cei trei fii și să se întoarcă cu ei pe plaiurile natale în 1961. Cartea sa de memorii a fost tipărită abia după 1989, în România, la Editura Humanitas.

Pe de altă parte, volumul “20 de ani în Siberia” a fost transformat într-un scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu. Montajul, în regia lui Petru Hadârcă, poate fi ascultat pe platforma eteatru.ro. Din distribuție, actrița Rodica Mandache – AUDIO.

Revenind la Teatrul Național București, spectacolul “20 de ani în Siberia” realizat în cadrul programului “Procesul comunismului prin teatru”, a avut premiera pe 16 ianuarie.

Următoarele reprezentații sunt programate pe 23, 24, 29 și 30 ianuarie, respectiv pe 7 februarie.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești; au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion. Planul Roșu de Intervenție,…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO