Confidenţialitate


Spectacolul „Vanilla Skype”, de Cătălin Ștefănescu, pornește în turneu în 5 orașe


Spectacolul „Vanilla Skype”, de Cătălin Ștefănescu, pornește în turneu în 5 orașe

Spectacolul „Vanilla Skype”, după o piesă scrisă de Cătălin Ștefănescu și cu o distribuție de excepție – Marcel Iureș, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel – pornește într-un turneu la început de septembrie în cinci orașe: Ploiești, Craiova, Piatra Neamț, Bacău și Iași.

În premieră în România, autorii spectacolului introduc noțiunea de „casting pentru spectatori”, adică vor selecta mai multe persoane care vor putea ocupa în sălile de spectacol locurile cele mai apropiate de actori, în baza unei discuții pe care o vor purta prin Skype cu actorul Marcel Iureș. „Castingul” presupune ca spectatorii dornici să se afle în imediata apropiere a artiștilor să răspundă la câteva întrebări elementare. Răspunsurile lor vor stabili dacă, într-adevăr, își merită locul în sală.

„Este un joc”, spune autorul piesei, Cătălin Ștefănescu, într-un interviu acordat Europa FM, o joacă în care speră să îi antreneze pe iubitorii de teatru. „Vanilla Skype” este produsul unei prietenii de 10 ani între artiștii amintiți mai sus. Actorii din distribuție au susținut puternic în ultimii ani Festivalul Național de Teatru Tânăr de la Alexandria – „Ideo Ideis” – și echipa de organizare (unul dintre fondatori fiind actorul Alexandru Ion) iar implicarea în acest proiect i-a apropiat foarte mult. Aniversarea de 10 ani a festivalului a fost o bună ocazie pentru ca prietenia și colaborarea actorilor să se vadă și pe scenă. Așa s-a născut „Vanilla Skype”, spune Cătălin Ștefănescu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

ich-0357_43186600

Membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi membru UNITER, Cătălin Ştefănescu este realizatorul  emisiunii „Garantat 100%” de la postul public de televiziune (TVR1). Foto: TVR.ro

 

Ce este „Vanilla Skype”? Spectacolul prezintă povestea a patru pacienți care stau de vorbă prin intermediul Skype cu psihoterapeutul lor. Pe scenă vom descoperi și doi muncitori care „analizează cu umor gramatica lumii și a existenței”, un detectiv confuz, ce pare desprins din filmele anilor 40 dar și patru actori care participă la un casting.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Spectatorii care vor să se înscrie la un „interviu” cu actorul Marcel Iureș pe Skype pot adăuga adresa Vanilla Skype Teatru în programul respectiv:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Între 2 și 10 septembrie, spectacolul „Vanilla Skype” va ajunge la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău și la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (în sala „Cub”).

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În fiecare oraș inclus în turneu, sunt programate câte două reprezentații pe zi, de la ora 17.00 și de la ora 20.30. O cronică a spectacolului puteți citi AICI.


vanilla-skype-3
„Vanilla Skype”
Text şi regie: Cătălin Ştefănescu
Asistent regie: Alexandru Ion
Foto-video: Alexandru Iureş
Grafica: Ionuţ Gavrilă
Cu: Marcel Iureş, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu, Vladimir Purdel
„Vanilla Skype” e o poveste-mozaic despre uriaşa putere a naraţiunii, şi despre completa neputinţă a naratorului. O neputinţă care, paradoxal, poate fi o mare bucurie. Patru actori stau de vorbă, via Internet, cu psihoterapeutul lor, plecat la un congres. Doi muncitori sunt într-o eternă pauză, joacă table şi cărţi, mănâncă, beau bere, desfăcând în bucăţele „gramatica” lumii și a existenţei. Un detectiv din filmele anilor ’40 nu mai înţelege nimic, deşi totul părea clar de la bun început. Patru actori merg la un casting. „Realităţile” tuturor se topesc, povestea spusă se amestecă lent cu cea gândită, în aşa fel încât personajele aproape că nu mai contează. Din ele izvorăsc poveşti care pleacă în lume, fiecare cu viaţa şi puterile sale nebănuite.
Textul spectacolului, scris de Cătălin Ștefănescu, este gândit special pentru actorii din distribuţie, marcând astfel un aspect neglijat în cultura teatrală românească din prezent – strânsa colaborare dintre dramaturg şi actori. Echipa spectacolului dă astfel o formă artistică unei colaborări începute în urmă cu aproape 10 ani – în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, festival ce a găzduit la cea de-a X-a ediţie premiera absolută a spectacolului „Vanilla Skype”, în faţa unui public de peste 500 de spectatori.
Turneu Vanilla Skype

Ultimele stiri
Aplicația e-Terra a fost repornită. Cine are acces și ce se întâmplă cu cele aproape 94.000 de cereri…

Anchetă în Popești-Leordeni într-un caz în care peste zece copii au fost înghesuiți într-o mașină și în portbagaj.…

România, Ungaria și Slovenia vor beneficia de sprijin european pentru acoperirea consumului de energie la orele de vârf…

Zona Brațului Bala, supravegheată de patrule ale Poliției și Gărzii de Coastă după o presupusă tentativă de furt…

Piața auto din România scade cu 28,2% în iulie. Mașinile electrificate își măresc cota | AUDIO

Libanul abolește pedeapsa cu moartea, devenind prima ţară din Orientul Mijlociu care aprobă o astfel de măsură

Ucraina vrea să transporte cereale prin Moldova până la Portul Constanța, pe calea ferată. Kievul ar fi cerut…

Cum se raportează românii la economia de curent în criza energetică: Unii susțin că „trebuie să ajutăm și…

Sprijin pentru Columbia din partea ONU și a mai multor state după cutremurul care a ucis peste 160 de…

Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită în cel mult două zile, din cauza nivelului scăzut…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează