Confidenţialitate


Secretarul de stat din Ministerul de Finanțe Gabriel Biriș a demisionat


Secretarul de stat din Ministerul de Finanțe Gabriel Biriș a demisionat

Secretarul de stat din Ministerul de Finanțe, Gabriel Biriș, a demisionat, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Acesta a spus că premierul Cioloş i-a mulţumit acestuia pentru activitatea în Executiv, dar a precizat şi că acesta a lansat în dezbatere publică măsuri pe care Cabinetul nu şi le asumă.

În acastă dimineaţă a ajuns la premierul Dacian Cioloş demisia domnului Biriş şi premierul a acceptat această demisie“, a anunţat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a spus că Gabriel Biriş are experienţă în mediul privat şi a venit în Guvern cu multe propuneri bune, însă în cazul propunerilor privind Codul Fiscal Executivul are un mandat clar de simplificare a fiscalităţii şi de menţinere sau chiar scădere a nivelului taxării, pe care Biriş nu l-a respectat.

Din păcate Gabriel Biriş a depăşit acest mandat şi a lansat în spaţiul public măsuri pe care acest Guvern nu şi le asumă“, a spus Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că secretarul de stat şi-a depus singur demisia şi nu i-a fost solicitată, fiind înregistrată în dimineaţa de joi la Cancelaria prim-ministrului.

 Proiectul de modificare a Codului Fiscal, asumat de Gabriel Biriș

Secretarul de stat Gabriel Biriş, responsabil pe partea de fiscalitate în Ministerul Finanţelor, şi-a asumat miercuri proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat de Profit.ro, afirmând că prevederile proiectului ar fi benefice şi sunt în spiritul simplificării fiscale. El a susţinut, însă, că este regretabil că un proiect aflat în lucru a ajuns la presă.

Biriş a făcut declaraţiile într-un interviu acordat în Polonia, în marja forumului economic de la Krynica, jurnalistului Dan Cărbunaru de la Calea Europeană, care a postat discuţia cu secretarul de stat pe contul său de Facebook.

E oarecum un incident regretabil că un proiect care încă era în discuţii a ieşit aşa, pe surse, şi oameni care nu prea au înţeles ce e în acel proiect au început să-l critice. Acel proiect este despre simplificare. (…) Propuneam pentru prima dată în legislaţia noastră a unei plafonări a bazei de calcul a contribuţiilor sociale, efectiv, pe suma tuturor veniturilor“, a spus Biriş.

El a apărat propunerea de a reduce la zero contribuţiile sociale datorate de către angajator şi de a majora, în schimb, nivelul datorat de către angajat.

“Ştiţi vreo firmă care să se fi îmbolnăvit şi să se ducă la doctor? Ştiţi vreo firmă care la bătrâneţe să ia pensie? Trebuie să înţelegem un lucru: contribuţiile la sănătate şi la pensie nu sunt ale angajatorului, sunt ale angajatului“, a afirmat Biriş.

Secretarul de stat susţine că proiectul nu ar face decât să reaşeze pe baze normale sistemul de contribuţii.

Noi, datorită unei ipocrizii bine cultivate de-a lungul timpului, am împărţit contribuţiile parte pentru angajat, mai mici, şi parte pentru anagajator, mai mari. A fost doar pentru a ascunde o realitate, şi anume cât de mare este costul muncii în România“, a spus Biriş.

Proiectul de act normativ  propune o amnistie fiscală pentru averile nejustificate de până la un milion de euro, contribuabilii primind o perioadă de graţie, până pe 31 martie 2017, ca să fie declare aceste sume la Fisc şi să plătească impozit de 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, averile vor fi taxate cu 75%.

De asemenea, proiectul prevede majorarea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS.

În plus, rata de taxare pentru PFA s-ar dubla.  Pe de altă parte, proiectul îi obligă pe angajatori să majoreze salariile brute pentru a compensa creşterea contribuţiilor.

Proiectul NU a fost însă asumat de Ministerul Finanțelor Publice.

Ministrul Anca Dragu: Am aflat din presă despre documentul care prevedea măriri de taxe


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…