Confidenţialitate


Xenoboții: primii “roboți vii”, capabili să se autorepare, creați din celule stem de broască


Xenoboții: primii “roboți vii”, capabili să se autorepare, creați din celule stem de broască

Primii “roboți vii”, capabili să se autorepare, au fost creați de cercetătorii americani pornind de la celule stem de broască. Noile mașinării biologice pot fi folosite în domenii diverse, de la eliminarea deșeurilor radioactive la colectarea plasticului din oceane și în medicină, relatează CNN.

Roboții au dimensiuni sub un milimetru, fiind suficient de mici pentru a călători în corpul uman. Se pot deplasa, pot înota, pot supraviețui mai multe săptămâni fără hrană și se asociază în grupuri pentru a lucra.

Sunt “forme de viață complet noi”, spun specialiștii de la Universitatea din Vermont, care au realizat xenoboții în colaborare cu Universitatea Tufts.

Cercetătorii de la Universitatea din Vermont spun că aceștia nu sunt nici roboți tradiționali, nici o specie cunoscută de animale, “sunt o nouă clasă de organisme vii, programabile”.

Concret, xenoboții arată ca niște pete mișcătoare de culoare roz, nuanța fiind aleasă în mod deliberat, pentru că pot fi folosiți ca mașinării biologice. Unii au găuri în mijloc, putând fi folosiți ca mijloc de transport pentru medicamente.

Roboții tradiționali se degradează în timp și afectează mediul, pe când xenoboții sunt prietenoși cu mediul și mai siguri pentru corpul uman.

Aceștia pot fi folosiți pentru a curăța deșeuri radioactive, a colecta plastic din oceane, a transporta medicamente în corpul uman sau a curăța arterele de plăci ateromatoase.

De asemenea, pot fi folosiți pentru a ajuta cercetătorii să obțină mai multe informații din biologia celulară, pentru studii privind sănătatea umană – defecte congenitale, traumatisme, maladii degenerative etc. – și longevitatea.

Organismele vin cu propria sursă de hrană, depozite de proteine sau lipide, trăiesc puțin mai mult de o săptămână și nu se pot reproduce, nici evolua, mai spun cercetătorii, dorind astfel să înlăture eventualele îngrijorări în acest sens.


Ultimele stiri
Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…