Confidenţialitate


Vosganian, ALDE: Am sentimentul că premierul Tudose doreşte ruperea coaliţiei


Vosganian, ALDE: Am sentimentul că premierul Tudose doreşte ruperea coaliţiei

Purtător de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian a declarat, la finalul unei şedinţe cu parlamentarii formaţiunii, că premierul trebuie să prezinte în coaliţia de guvernare motivele care îl determină să facă o remaniere în executivul său.

‘Procedurile interne ale coaliţei de guvernare spun limpede că orice remaniere se face în urma propunerilor pe care primul ministru le prezintă în faţa coaliţiei de guvernare. Neexistând până acum o astfel de propunere, pentru noi această posibilă remaniere reprezintă doar o ipoteză pe care a prezentat-o primul ministru’, a spus reprezentantul ALDE.

‘Între ALDE şi PSD nu au existat astfel de discuţii şi o întâlnire la vârf (…) Am sentimentul din ceea ce s-a întâmplat că cel care doreşte ruperea coaliţiei este chiar primul ministru Mihai Tudose, a adăugat Vosganian.

Potrivit lui, ALDE nu intenţionează să îl retragă din guvern pe ministrul Viorel Ilie, căruia i-a fost acordat un vot de încredere în partid, şi pe care DNA îl acuză că a trucat un concurs de angajare a unor funcţionari.

Într-o dezbatere tv, premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seară, că îşi doreşte o ‘miniremaniere’ guvernamentală.

Şeful executivului a adăugat că, săptămâna aceasta, va lua o decizie cu privire la plecarea unor miniştri.

‘Nu iese nimeni la pensie din această funcţie şi prima zi de prim-ministru este prima zi din ultimele zile, la un moment dat trebuie să pleci’ a precizat Tudose la Antena 3, comentând un sondaj care indică o scădere a încrederii în activitatea guvernului său.

Potrivit lui, nu se poate guverna ‘cu forţa’.

Mihai Tudose a admis, totodată, că a vorbit, într-un grup restrâns de persoane, despre posibilitatea de a-şi dea demisia.

‘Dacă tot facem un reset la partea de imagine şi de efecte ale guvernării, vă spun că mai sunt încă cel puţin doi miniştri, pe care am să-i rog să părăsească cabinetul. (…) O miniremaniere’, a adăugat şeful executivului.

‘Sunt trei [miniştri – n.r] care, într-adevăr, creează probleme şi la nivel de percepţie publică şi unele dintre situaţii şi la nivel de Comisie Europeană’, a explicat Mihai Tudose.

Vicepremierul Sevil Shaaideh şi ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, sunt vizate de ancheta anticorupţie privind trecerea insulei Belina şi a braţului Pavel din administrarea statului în cea a Consiliului Judeţean Teleorman, care le-a cedat, ulterior, firmei TelDrum, apropiată de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie este suspectat de trucarea unui concurs de angajare a unor funcţionari.

Premierul doreşte să fie stabilite foarte clar relaţiile dintre partid şi Guvern.

Întrebat dacă relaţiile dintre PSD şi cabinetul său sunt corecte, Mihai Tudose  s-a limitat să spună că acestea pot fi ‘îmbunătăţite’.

Declaraţiile premierului sunt dezbătute, marţi, într-o şedintă a conducerii PSD.

În iunie, după un conflict cu Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu era nevoit să renunţe la guvernare, rămas fără sprijinul politic al PSD-ALDE.

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează