Confidenţialitate


VASLUI: Un drum județean de lângă Huși s-a surpat din cauza unor alunecări de teren


VASLUI: Un drum județean de lângă Huși s-a surpat din cauza unor alunecări de teren

DJ 284 s-a surpat pe o porțiune de aproximativ 100 de metri, pe raza localității Epureni, în zona Huși, în urma unor alunecări de teren accentuate de căderea abundentă de zăpadă din perioada 20 – 22 aprilie.

Potrivit conducerii Consiliului Județean Vaslui, probleme sunt și în zona Arsura — Pâhnești.

O comisie formată din specialiști în construcții a făcut o primă evaluare la fața locului și se pare că lucrările la drum au fost efectuate corespunzător, dar având în vedere că este o zonă cu probleme, va fi nevoie de o consolidare masivă.

În cursul acestei săptămâni, va avea loc o nouă evaluare.

Consolidarea drumului județean în zonele respective se ridică la aproximativ 30 milioane lei, bani care urmează să fie alocați prin Ordonanța 28, privind dezvoltarea infrastructurii.

Având în vedere riscul pentru participanții la trafic, circulația pe DJ 284 în zona afectată a fost închisă, traficul fiind redirecționat pe un drum ocolitor.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează