Confidenţialitate


Vâlcea: Un microbuz a luat foc aseară în Ocnele Mari. Se afla în mers, când interiorul a fost invadat de fum negru înnecăcios | AUDIO


Vâlcea: Un microbuz a luat foc aseară în Ocnele Mari. Se afla în mers, când interiorul a fost invadat de fum negru înnecăcios | AUDIO

Sursa foto: ISU Vâlcea

Momente de panică aseară în orașul Ocnele Mari, din județul Vâlcea. Un microbuz de transport public a luat foc în mers. Cei cinci călători care se aflau în microbuz au reușit să se salveze înainte ca focul să se extindă. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. Nicio persoană nu a fost rănită.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În microbuzul care circula pe ruta Râmnicu-Vulcea-Ocnele Mari erau cinci călători. Plecase de puțin timp din stație. Se afla în mers, când interiorul a fost invadat de un fum negru înnecăcios, iar de la motor se vedeau flăcări.

Șoferul a oprit și a deschis imediat ușile, astfel că toți pasagerii au putut să coboare în siguranță înainte ca focul să se extindă. Nimeni nu a fost rănit. Însă, până la sosirea echipajelor de pompieri, microbuzul a ars ca o torță, iar flăcările, înaltă de câțiva metri, au distrus gardul și mai multe ferestre ale unei locuințe din apropiere.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea au intervenit cu două auto speciale cu apă și spuma. La fața locului au fost luate măsuri pentru protejarea caselor  din vecinătatea microbuzului cuprins de flăcări. Cauza probabilă a incendiului este un scurt circuit la instalația electrică a mijlocului de transport.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…