Confidenţialitate


Un nou dosar Rompetrol. Sechestru de 3 miliarde de lei pe bunurile companiei


Un nou dosar Rompetrol.  Sechestru de 3 miliarde de lei pe bunurile companiei

Un nou dosar Rompetrol:  procurorii DIICOT au pus un sechestru de 3 miliarde de lei pe anumite bunuri ale rafinăriei Petromidia.

Sunt vizate, de asemenea, și conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006.

În acel caz a fost judecat și Dinu Patriciu.

În primul dosar “Rompetrol”, au fost trimise în judecată 13 persoane, printre acestea fiind omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul ministru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu.

Primul a decedat, așa că instanța a constatat în cazul său încetarea procesului penal, iar ultimii doi au primit pedepse definitive cu executare.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că, în acest nou dosar, vor fi audiați mâine,  la DIICOT,  reprezentanții KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions și SC Rompetrol Rafinare.

Aceste societăți vor răspunde din punct de vedere civil, alături de inculpați, pentru recuperarea prejudiciului.

În acest caz, procurorii DIICOT au pus sechestru în valoare de 3 miliarde de lei pe bunuri imobile ale companiei Rompetrol,  nu şi pe conturi – astfel că activitatea rafinăriei Petromidia nu va fi afectată.

În anchetă ar fi vizați şi foşti funcţionari care l-ar fi ajutat pe Dinu Patriciu să preia fraudulos Petromidia.

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, declara, în martie, că dosarul Rompetrol are 3.100 de volume. El anunța atunci că anchetatorii lucrează la o extindere a acuzaţiilor.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează