Confidenţialitate


UDMR nu votează moţiunea de cenzură


UDMR nu votează moţiunea de cenzură

Astăzi este ziua în care se dă votul pe moțiunea de cenzură în Parlament.

Președintele formațiunii Kelemen Hunor a anunțat că parlamentarii UDMR vor participa la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar apoi vor părăsi sala şi nu vor vota.

Parlamentul dezbate astăzi, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură “Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, depusă de PNL și susținută de toate partidele din Opoziție.

Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă să fie demis este nevoie de votul a 233 de parlamentari.

Sunt voturi pe care Opoziția nu a reușit să le adune până în acest moment.

PSD şi ALDE au, împreună, 249 de parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP este 154.

UDMR are 30 de deputaţi şi senatori.

Pentru a fi prevenite eventuale trădări, coaliţia PSD-ALDE a anunțat că va asigura cvorumul de şedinţă, dar aleşii puterii nu vor participa la vot.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează