Confidenţialitate


Trei medici străini vor fi consilieri ai ministrului Sănătății


Trei medici străini vor fi consilieri ai ministrului Sănătății

Trei medici de renume mondial fac parte, începând de astăzi, din echipa ministrului Sănătății, Victor Costache.

Este vorba despre medici cu specializări diferite din Olanda, Statele Unite ale Americii şi Irlanda. Aceştia vor ocupa funcţia de consilier onorific.

Este vorba despre specialistul numărul 1 în chirurgie robotică din lume – professor doctor T Sloane Guy, Sherif Sultan, medic irlandez, de origine egipteană – unul dintre cei mai bine cotați chirurgi și cercetători în domeniul bolilor cardio-vasculare din lume, și, nu în ultimul rând, Dr. Khee Yeung – chirurg vascular, director de cercetare în Chirurgie Vasculară la Amsterdam.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a spus că a lucrat cu toți cei 3 medici care fac performanță ca specialiști, dar și ca manageri de top.

El spune că – prin colaborarea cu aceştia – îşi doreşte să deschidă sistemul sanitar către lume.

Prof. dr. T Sloane Guy este specialistul numărul 1 în chirurgie robotică în lume.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează