Thomas Lievremont a fost demis din funcția de antrenor al echipei naționale de rugby

Naționala de rugby a României este în căutarea unui nou antrenor. Tehnicianul francez Thomas Lievremont a fost demis după doar trei partide la conducerea “stejarilor”.

Federația română de rugby a renunțat și la serviciile preparatorului fizic Oliver Rieg. Celor doi li se reproșează că nu au respectat mai multe clauze contractuale și nu și-au îndeplinit astfel obiectivele.

În cele trei partide disputate sub comanda lui Lievremont, reprezentativa “stejarilor” a învins Portugalia în barajul de menținere în primul eșalon al rugby-ului european dar a pierdut jocurile test cu Statele Unite și Uruguay.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS